FENOMEN. Temperaturi neobișnuite. Satu Mare, afectat de valul de căldură

Prognoza meteo

Meteorologii se așteaptă la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă, iar țara noastră va fi afectată de valul de căldură european. ANM prognozează maxime de peste 20 de grade până la mijlocul lunii în curs. 

O toamnă cu temperaturi de vară, așa arată prognozele meteorologice. Un val de căldură va pătrunde în Europa, iar în țări precum Franța și Spania maximele vor ajunge și la 30 de grade. Ciclonul de aer cald va afecta și România, arată datele ANM. În regiunea de nord-vest, pentru această perioadă, temperaturile vor trece de 20 de grade pe timpul zilei. Nopțile vor rămâne răcoroase, avertizează meteorologii.

Temperaturile vor începe să scadă abia pe la jumătatea lunii în curs.

“În prima săptămână se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 21…22 de grade și ale minimelor nocturne situate între 5 și 8 grade. Apoi, între 15 și 21 octombrie vor fi scăderi ale valorilor diurne, în medie, de la 20 la 18 grade și creșteri ale mediei temperaturilor minime, de la 5 la 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 20 octombrie, iar în rest se va menține redusă,” spun cei de la ANM.

Ziua de miercuri se anunță cea mai călduroasă, cu maxime ce vor depăși 24 de grade Celsius. În rest, atât pe parcursul acestei săptămâni, cât și săptămâna următoare, cerul va rămâne senin, iar vândul nu își va face simțită prezența.

Abia pe 20 octombrie sunt așteptate schimbări importante ale regimului termic. Tot atunci sunt prognozate și primele șanse de precipitații.

Meteorologii mai avertizează că nu este exclus să ne confruntăm cu ceață în primele ore ale dimineților.

1 Comment on "FENOMEN. Temperaturi neobișnuite. Satu Mare, afectat de valul de căldură"

  1. Probabil ca din cauza acestor temperaturi s-au inmultit si plosnitele de cereale ( gandacii puturosi ). Ieri ( 14.10.2018 ) in copacii de pe bulevardul Sanatatii din Micro 16 zburau cu zecile de mii. Era vorba ca se va face o dezinsectie, dar nu s-a facut. Primaria, Sanepidul, institutiile pentru sanatate publica chiar nu vad aceasta problema ??? Sau asteptam inghetul care va rezolva problema.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Meteo
Cum va fi vremea la Satu Mare. Revenim la tricouri și…umbrelă

Închide