Filmul dispariției lui Tudor (15 ani). Familia continuă să spere că îl va găsi în viață

Reporterii PresaSM au luat legătura cu Geta Niream, mama lui Tudor, tânărul în vârstă de 15 ani care a dispărut fără urmă de aproape două săptămâni. Minorul este căutat intensiv în județul Satu Mare, iar mama face apel către toți sătmărenii să anunțe autoritățile dacă l-au văzut pe fiul ei.

De asemenea, bunica lui Tudor a explicat filmul complet al momentelor care au precedat această dispariție, produsă în data de 23 noiembrie. Care a mobilizat o întreagă țară.

”În ziua dispariției lucrurile au mers normal. A ajuns la noi la 16.10, moment în care l-am întrebat dacă îi este foame. Tudor a zis că nu pentru că a mâncat acasă cartofi prăjiți. Am mai stat ce am mai stat pe aici și am plecat să schimbăm butelia, după care ne-am întors și l-am întrebat dacă vrea gomboți, a zis că da, iar eu m-am pus pe treabă. A mâncat și i-am făcut patul. S-a pus în pat și a stat o vreme pe telefon, până când a ațipit. Puțin mai târziu, am citit împreună câteva pagini dintr-un roman de Mircea Eliade, după care a zis că merge puțin să se plimbe. Asta se întâmpla în jurul orei 21.00. Toată lumea mă acuză de l-am lăsat să plece, păi domnilor are 15 ani. După o oră am vrut să-l sun, dar a intrat căsuța vocală, de 13 ori l-am sunat. Pe la 22.30 m-am îmbrăcat și am început să merg să-l caut prin împrejurimi”, a povestit bunica lui Tudor Niream pentru ziaruldesalaj.ro.

Geta Niream – mama lui Tudor, nu poate să înțeleagă cum de a dispărut băiatul său. Minorul avea o fire mai introvertită și prefera plimbările pe timp de seară. Dar niciodată nu a plecat mai mult de câteva ore. Și fără să-și ia telefonul cu el.

Mai mult decât atât, nu existau certuri majore, care să poată induce ideea unui gest necugetat al minorului. Existau doar anumite certuri inerente, mai mărunte, vizavi de unele rezultate școlare. De asemenea, în anturajul de pe Facebook avea mai multe prietene de sex feminin, preferând mai mult discuțiile cu fetele.

Reamintim că Tudor Niream, un copi în vârstă de 15 ani, a dispărut fără urmă de mai bine de nouă zile! Elev al Colegiul Național Silvania din Zălău, Tudor a fost dat în urmărire națională.

Surse apropiate familie exclud varianta unei posbile sinucideri, în condițiile în care minorul nu avea probleme.

”Băiatul nu avea anturaje dubioase, nu s-a certat cu nimeni, avea o relație foarte buna cu părinții. La școală nu a avut probleme și nici bani nu au dispărut din casa. Hai sa îi ajutam pe părinții îndurerați sa și găsească băiatul. TUDOR HAI ACASĂ”, au declarat surse apropiate familiei.

Tudor Niream, de 15 ani, a plecat de la domiciliul bunicilor, din Recea Mare, Salaj, în seara zilei de 23 noiembrie, în jurul orei 21.00, şi nu s-a mai întors. La plecare, le-a spus bunicilor că pleacă la plimbare, fără a-şi lua cu el lucrurile personale, actul de identitate şi telefonul mobil.

Era imbrăcat cu geaca bleumarin, blugi de culoare albastru deschis, iar în picioare purta converse, de culoare bej. Semnalmente: înălţime 1,70m; păr şaten, spre blond; ochi căprui; constiţutie atletică, fără semne particulare.

Fii primul care comentează! despre "Filmul dispariției lui Tudor (15 ani). Familia continuă să spere că îl va găsi în viață"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre copil disparut
Povestea minorului dispărut. Mama, apel către sătmăreni: ”L-ați văzut pe Tudor?!”

Închide