Filtre masive pe DN 19. Polițiștii sătmăreni și bihoreni au făcut ordine pe șosele

FOTO: Arhivă

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune comună, cu omologii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, pe Drumul Național 19.

În cadrul acțiunii, care a avut loc vineri, pe raza județului Satu Mare au participat 10 polițiști sătmăreni, s-au folosit cinci autospeciale MAI, dotate cu aparate radar, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru depășiri neregulamentare și 13 pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute 7 permise de conducere.

De asemenea, în urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în perioada 23-25 februarie a.c., au fost constatate peste 160 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 46 000 lei. Totodată, au fost reținute 17 de permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Exemple: În perioada 23-25 februarie a.c., 14 conducători auto, cu vârste cuprinse între 21 și 64 de ani, au fost depistați în trafic, conducând autoturismele cu viteze cuprinse între 103 și 124 km/h. Tuturor le-au fost reținute permisele de conducere.

Fii primul care comentează! despre "Filtre masive pe DN 19. Polițiștii sătmăreni și bihoreni au făcut ordine pe șosele"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre filtru poliție
Filtre ale ”mascaților” de la Poliție, Poliție de Frontieră și Jandarmi în Satu Mare

Închide