Firma care întreține drumurile în municipiul Satu Mare este anchetată

Consiliul Concurentei investighează cinci companii, printre care și Diferit SRL, firma care se ocupă de întreținerea drumurilor din municipiul Satu Mare. Consiliul Concurenței are suspiciuni cu privire la unele posibile înțelgeri în cadrul licitațiilor publice organizate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA (în prezent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România – CNAIR).

Licitațiile au avut în vedere atribuirea serviciilor de întreținere curentă pe timp de iarnă a drumurilor naționale și autostrăzilor aflate în administrarea Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj, pentru perioada 2013-2015.

”În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor”, se arată în comunicat remis de către Consiliul Concurenței.

Diferit este firma care a câștigat contractul de lucrări pentru întreținerea drumurilor din municipiul Satu Mare pentru următorii patru ani.

1 Comment on "Firma care întreține drumurile în municipiul Satu Mare este anchetată"

  1. care drumuri? ce drumuri? drumurile (strazile) din satu mare = rusinea tarii, cele mai ordinare si deplorabile din tara (poate mai sunt prin vaslui), anchetati si primarii + consilierii, dupa 27 de ani strazile sunt mai ordinare ca-n epoca de aur. RUSINE!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre anchetă
Suspecții în cazul uciderii actriței Gabriela Dorgai. Informații din anchetă

Închide