Firmă din Satu Mare, acuzată de un prejudiciu de sute de mii de lei. Vindea alcool fără acte

O firmă din Satu Mare este acuzată a adus un prejudiciu de peste 300.000 de lei statului român, asta după ce a vândut către cinci persoane alcool etilic. Anchetatorii spun că alcoolul a fost comercializat în afara antrepozitului fiscal, ceea ce înseamnă că firma a încercat să nu plătească taxele obligatorii.
Procuror din cadrul ParchetuIui de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu sprijinul Serviciului de Investigaţii a Criminalităţii Economice-IPJ Satu Mare a dispus în vederea recuperării prejudiciului în sumă de 339.086 lei, cauzat Statului Roman, instituirea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile aparţinând unei persoane juridice şi a două persoane fizice, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 şi ruperea de sigilii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 260 Cod Penal.
Procurorii spun că firma a vândut alcool fără a plăti taxele corespunzătoare către cinci persoane fizice, acum și ele inculpate în dosar.
„În fapt: Inculpata-persoană juridică în data de 23.11.2023, în realizarea obiectului de activitate a deţinut in afara antrepozitului fiscal în vederea comercializării cantitatea totală de 1500 L alcool etilic iar în intervalul 22.09.2023- 23.11.2023 a comercializat, în afara antrepozitului fiscal, după ce în prealabil a deţinut cantitatea de 7.944,5 litri alcool etilic, către cinci inculpaţi persoane fizice”, se arată în comunicatul de presă transmis de procurori.
