Polițiștii, MESAJ către cei care anunță radarele prin flash-uri

Polițiștii le transmis un mesaj celor care îi atenționează pe ceilalţi conducători auto că urmează un radar, făcând semne cu farurile. Oamenii legii îi avertizează pe conducători că printre cei avertizați se pot afla și persoane urmărite național sau internațional. În plus, flash-urile pot speria șoferii începători.

Printr-o scrisoare deschisă, polițiștii încearcă să-i convingă pe șoferi să renunțe la a mai face semne cu farurile avertizându-i pe ceilalți conducători din trafic cu privire la prezența unei mașini de poliție. Oamenii legii aduc ca argument faptul că printre cei atenționați se pot afla persoane date în urmărire. Astfel, posibilii infractori ar putea să se facă scăpați.

“Te-aș ruga să nu mai dai flash-uri în trafic și îți spun și de ce am această rugăminte. Imaginează-ți că mergi cu mașina de acasă spre serviciu și observi un echipaj de poliție. Care este primul tău gând? Te-ai gandit că stau la pândă și sunt cu radarul, nu? Ei bine, poate nu e așa! După ce treci de echipajul de poliție, vezi o altă mașină care circulă din sens opus… sau poate două, trei…. , iar ție ți se pare că ar merge cu viteză și te gândești să le dai flash-uri și <<să-i scapi de amendă>>. Nimic de zis, ai un spirit civic desăvârșit. Dar dacă într-una din acele mașini este un urmărit național sau internațional și ,<<datorită>> spiritului tău civic, el nu mai ajunge la echipajul de poliție, nu mai este oprit și reținut?,” este apelul polițiștilor.

“Semnele” pot duce la accidente

Mai mult, avertizează polițiștii, flash-urile din trafic pot duce și la accidente. Se oferă și un exemplu ipotetic. Un șofer începător se poate speria, spun oamenii legii.

“Să revenim…un șofer începător, care nefiind experimentat în ale condusului, așa ca tine, frânează brusc, pierde controlul asupra volanului și se oprește într-un copac. Interesant, nu? Dar măcar l-ai scăpat de amendă, o să spui, probabil,” se mai arată în mesajul Poliției.

Flash-uri agresive în trafic

Oamenii legii îi roagă pe șoferi și să fie mai puțin agresivi în trafic. Mai ales atunci când alți conducători respectă limitele de viteză impuse de lege.

“Și dacă tot vorbim de <<flash-uri>>, te-aș ruga să dai dovadă de experiența pe care crezi că o ai și să nu mai mergi în banda nr. 2, cu viteză, iar când cineva din fața ta merge cu viteză regulamentară, să te apuci și să dai, iar, flash-uri ca <<să se dea la o parte>>, pentru că te grăbești și te gândești că ,<<asta e, mă ia radarul, plătesc o amendă>>…pentru că știm amândoi că nu este așa. Dacă te oprește un polițist, sigur îl apostrofezi – ,<<dar pe ceilalți nu-i vezi?>> Ba sigur că îi vede și i-ar și opri din a produce vreun accident rutier, dacă tu nu ai sta atât de mult să-i explici că ai permisul de mult timp și chiar dacă mergi tare, nu ai ,<<făcut niciun accident>>,” se arată la finalul scrisorii deschise.

Reacțiile șoferilor

Printre cei care au comentat mesajul transmis de polițiști, nu puțini au fost cei care au spus că există o soluție simplă. Dând exemplul altor țări, internauții au propus amplasarea de radare fixe, pre-semnalizate, pe porțiunile de drum periculoase. Astfel, spun șoferii, nici ei nu ar mai avea motiv să “dea cu blitz-ul”. Alții au precizat că polițiștii rutieri ar trebui să sancționeze nu doar șoferii, ci și administratorii de drumuri, având în vedere calitatea șoselelor din țară.

Câțiva au fost nemulțumiți și de fapul că oamenii legii nu îi sancționează pe șoferii agresivi sau pe cei care parchează mașinile pe benzile de circulație.

Alții au argumentat că și flash-urile sunt bune la ceva. Șoferii se calmează și merg încet.

Unii internauți au replicat că a scăzut numărul flash-urilor. Asta pentru că mulți șoferi au stații sau folosesc aplicația Waze.

5 Comments on "Polițiștii, MESAJ către cei care anunță radarele prin flash-uri"

  1. las-o încolo de treabă. chiar cum scrie vă ascundeți prin boscheți să mai dați o amendă. ați dat în penibil deja. ai vrea să amendezi și pt acel flash deja … penalilor

    View Comment
  2. Chiar asa nu dau destule amenzi si cine crezi ca o sa va asculte nimeni ii foarte bine ce fac oameni nu ca voi ca stati in boscheti ca sa dati amenzi.

    View Comment
  3. Atentie!!! Exista paragraf si pt atentionarea celorlalti participanti la trafic,prin flashuri sau alte metode.Nu stiu exact numaerul paragrafului dar se refera la “ingreunarea exercitarii actiunii ,muncii,echipajului de politie”.

    View Comment
  4. Cand merg in strainatate conduc 2500 de km nu vad nici un politist cand ajung acasa in 60 de km ma opresc de trei ori ,oare la mine e problema ?

    View Comment
  5. Din acest comunicat rezultă foarte clar că pentru poliție important este să dea cât mai multe amenzi. Că dacă ești avertizat și reduci implicit viteza, eviți un posibil accident, asta nu mai contează. Planul la amenzi este important!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre polițist
Poliția Română face sondaj pe Facebook. Răspunsurile șoferilor, de neprețuit

Închide