Un accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 12.00, în intersecția din Piața Romană din municipiul Satu Mare, la coborârea de pe Podul Decebal, în fața Administrației Finanțelor Publice. Zona este cunoscută printre șoferi drept „sensul fără sens”, întrucât, deși are configurația unui sens giratoriu, nu se aplică aceleași reguli de prioritate.
Din primele informații, trei autoturisme au fost implicate în coliziune. Evenimentul s-ar fi soldat doar cu pagube materiale, nicio persoană nefiind rănită.
La fața locului au intervenit polițiștii rutieri, care efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul și gradul de vinovăție al fiecărui conducător auto.
În astfel de situații, fiind vorba despre un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale, legislația rutieră prevede că șoferii implicați trebuie:
-
să scoată vehiculele în afara părții carosabile, dacă acestea nu pot fi deplasate, să le semnalizeze corespunzător;
-
să completeze o constatare amiabilă de accident, dacă toți conducătorii sunt de acord și evenimentul nu implică vătămări corporale;
-
sau, dacă nu se ajunge la o înțelegere amiabilă, să se prezinte în termen de 24 de ore la cea mai apropiată unitate de poliție pentru a declara accidentul.
Polițiștii urmează să stabilească, în funcție de poziția vehiculelor și declarațiile participanților, cine a încălcat regulile de circulație. Cel vinovat de producerea accidentului riscă sancțiuni contravenționale, precum amendă și reținerea permisului de conducere, în funcție de gravitatea abaterii. Traficul în zonă a fost îngreunat pentru scurt timp, până la degajarea carosabilului.