FOTO. Accident cu victime pe DN19, SM și BH. Mașină a Jandarmeriei izbită frontal

Un grav accident rutier s-a produs miercuri pe DN19, lângă Diosig, în urma căruia doi jandarmi şi un civil au ajuns la spital. Astfel, aflat la volanul unui Audi, cu care circula pe direcţia Oradea – Satu Mare, bărbatul a intrat într-o depăşire neregulamentară, izbind frontal autospeciala Jandarmeriei aflată în drum spre Oradea, după o misiune.

“În urma accidentului rutier, conducătorii ambelor autoturisme şi un bărbat de 38 ani din Oradea, pasager în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportaţi la spital”, a comunicat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţam citat de BIHOREANUL.

Victimele au fost preluate de medicii Unităţii de Primire a Urgenţelor din Spitalul clinic judeţean Oradea. Cele mai grave leziuni le are şoferul din Audi, care a avut nevoie de intervenţii de urgenţă pentru a fi stabilizat.

“Pacientul este stabil, acum, dar are leziuni serioase la nivelul toracelui”, a explicat BIHOREANULUI şeful SMURD-UPU Bihor, dr. Hadrian Borcea. Potrivit medicului, viaţa celor doi jandarmi nu este în pericol. “Unul dintre ei a suferit o fractură de stern, iar cel de-al doilea are fracturi la toate membrele, şi cele inferioare, şi superioare”, a mai spus Borcea.

SURSA: ebihoreanul.ro



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Accident cu victime pe DN19, SM și BH. Mașină a Jandarmeriei izbită frontal"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul Județean de Jandarmi
Răfuială între mai multe clanuri de rromi, inclusiv cu pistolul, în centrul Sătmarului

Închide