FOTO. Accident grav în municipiul Satu Mare. Pieton lovit de o mașină

Accident grav de circulație în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 20.00, la intersecția străzilor CA Rosetti și Moșoiu.

Conform unor surse judiciare, un bărbat, în vârstă de 77 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost luat pe capotă de o mașină, condusă de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Satu Mare.
Potrivit acelorași surse, victima a fost rănită destul de grav. Bărbatul a fost preluat de către un echipaj de prim-ajutor și transportată la Unitatea de Primire Urgenșe de către un echipaj al celor de la SMURD.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.Supusă testului cu aparatul etilotest a rezultat că femeia nu a consumat băuturi alcoolice înainte sde a se urca la volan.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Accident grav în municipiul Satu Mare. Pieton lovit de o mașină"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident
Accident în lanț pe DN 19, între Satu Mare și Carei. Trei persoane au fost rănite

Închide