FOTO. Accident în lanț la semafor. Totul s-a întâmplat pe bulevardul Octavian Goga

Un accident în lanț a avut loc în această după-masă în municipiul Satu Mare, pe bulevardul Octavian Goga. Din primele informații, nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului rutier.

Un accident în lanț a avut loc în această după-masă pe bulevarul Octavian Goga din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat la trecerea semaforizată din apropierea magazinului Carrefour.

Din primele informații, șoferița unui automobil, aflată prima la “Stop” a demarat imediat ce a văzut culoarea verde doar pentru ca în scurt timp să frâneze brusc. Șoferul aflat în autoturismul următor a lovit mașina în care se afla șoferița. Și următorii doi șoferi, aflați la volanul unor Dacii, au fost implicați în incidentul rutier.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliție Rutieră și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul în lanț.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate. Mai ales că în zona intersecției Burdea a avut loc un alt incident. O mașină a fost cuprinsă de flăcări.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Accident în lanț la semafor. Totul s-a întâmplat pe bulevardul Octavian Goga"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident, accident în lanț, bulevardul Octavian Goga
FOTO. Un autobuz din Satu Mare a spulberat o turmă de mistreți pe o autostradă din Austria

Închide