Preotul ortodox Vasile Manța din satul Medișa a rămas profund impresionat de drama a doi copilași abandonați de mamă și crescuți doar de către tatăl lor. Cu atât mai mult cu cât în urmă cu câteva luni (22 noiembrie) le-a ars și casa, iar familia a rămas sub cerul liber.
Alături de câțiva voluntari inimoși, dar și alături de câțiva sponsori darnici, părintele Vasile Manța a ridicat căsuța pentru copilașii abandonați de mamă. După ce s-a finalizat acoperișul, astăzi locuința a fost racordată la rețeaua de electricitate.
”Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la casa din Parohia Medișa s-a introdus curentul electric. Mulțumim firmei SC Smart Electrica Solutions SRL și în mod special domnului Adrian Ștef, directorul firmei, un om cu suflet mare care a răspuns imediat și necondiționat apelului nostru!”, a spus preotul Vasile Manța.


Momentan, copiii sunt în sistemul de protecție socială, fiindcă tatăl nu are unde să îi crească, în lipsa unor condiții minimale. Pentru a putea reîntregi familia, preotul Vasile Manța din satul Medișa a început să le construiască o casă, din puținul pe care a reușit să îl strângă, iar pe parcurs s-au alăturat și alte persoane, printre care și omul de afaceri Octavian Petric și jandarmul și activistul social Răzvan Țiplea.

Dacă doriți să îi întindeți o mână de ajutor Părintelui Vasile, sunați la numărul de telefon: 0720194745
Pentru donatii
Asociatia Parinti pentru Copii
Banca Transilvania
RO59BTRL03101205289467XX
Donatie Casa Medisa

Un apel umanitar, pentru a sprijini eforturile părintelui Vasile Manța, a fost transmis și de către Protopopiatul Ortodox Român Carei.
Haideți să îi ajutăm! Dați mai departe apelul!



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Casa ridicată de un preot pentru doi copilași abandonați de mamă, racordată la electricitate"