FOTO. Centrul Vechi se va închide definitiv. Două firme vor lucrările de modernizare

Zona centrală a municipiului Satu Mare urmează să fie modernizată și înfrumusețată. Primăria Satu Mare a avansat cu licitația în acest sens, două firme depunându-și deja ofertele în acest sens. Data limită de depunere a fost 29 august 2019, urmând să fie deschise și analizate.

Valoarea lucrărilor este de 14.082.513 lei, iar firmele care și-au depus ofertele sunt:

1. Asocierea S.C. TARR CONST SRL (lider de asociere) – SC ARHABITAT 2015 SRL

2. SC RO-VERDE LANDSCAPING SRL – SCDA INFRASTRUCTURA SRL – SC GRAFIC TENDS SRL

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a declarat că circulația rutieră se va închide în centrul municipiului Satu Mare, urmând ca zona să devină una pietonală. 

Astfel, prin intermediul proiectelor, care urmează să fie implementate, se urmărește reducerea emisiilor de carbon în zona centrală a municipiului prin creearea unei infrastructuri velo și pietonizare a zonei, revitalizarea zonei prin reamenajarea spațiilor verzi, modernizarea fântânilor arteziene, cât și a trotuarelor și aleilor.

Extinderea și modernizarea spațiilor pietonale constituie una dintre strategiile esențiale stabilite în cadrul realizării Planului de Mobilitate Urbană a municipiului. Astfel, după implementarea proiectelor și creearea unei infrastructuri velo, cât și reamenajarea Parcului Central, Piața Libertății va deveni un punct de interes major al municipiului, atât pentru cetățeni, cât și pentru turiști.

Proiectul propune 4 zone de interes în jurul Parcului Central:
a. Zona pietonală
b. Zonă pentru terase și diverse activități comerciale
c. Pista de biciclete
d. Partea carosabilă (circulația va fi permisă autovehiculelor pentru transportul public în comun, aprovizarea, ambulanță, etc. )

Circulațuia rutieră va fi permisă doar în zona sudică a Parcului Central dinspre str. Decebal spre str. Alexandru Ioan Cuza.

De asemenea, în cadrul aceluași proiect se propune revitalizare completă a Parcului Central prin mai multe lucrări de intervenție precum: lucrări de infrastructură, modernizarea fântânii arteziene, diversificarea zonelor de spațiu verde, amplasarea de mobilier urban, iluminat ornamental, refacerea sistemului de canalizare, canalizații subterane pentru instalațiile noi cât și pentru rețelele de telefonie, cablu existente, amenajarea zonelor de ședere, etc.

1 Comment on "FOTO. Centrul Vechi se va închide definitiv. Două firme vor lucrările de modernizare"

  1. Asta am auzito parca in 2017 sau 2018

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Piața Libertății
FOTO. Accident între un taxi și un autoturism, în Piața Libertății

Închide