FOTO. Criminalul din Micro 15 a scăpat temporar de condamnare, în ultima clipă! A omorât doi oameni

Scene demne de o țară din lumea a treia la Tribunalul Satu Mare. Astăzi trebuie să fie pronunțarea sentinței în cauza în care P. Ioan Iosif este acuzat de uciderea a doi oameni, în Cartierul Micro 15. Faptă petrecută în octombrie 2018.

Doar că, supriză! Nu a putut fi adus inculpatul de la Penitenciarul Oradea, unde este încarcerat temporar, din cauza faptului că nu exista un mijloc de transport! În schimb, a ajuns la Tribunalul Satu Mare o hârtie din partea conducerii Penitenciarului Oradea, prin care se scuză.

Potrivit informațiilor PresaSM, astăzi trebuia să mai fie audiat un martor, iar procesul a fost amânat pentru data 2 octombrie, pentru ora 12.00.


Reporterii PresaSM au aflat că P. Ioan Iosif are 34 de ani și a fost văzut de mai multe ori în anturajul victimelor. Acesta se împrietenise cu Papp L., în vârstă de 74 de ani, ajungând în apartamentul acestuia de mai multe ori.

Suspectul a fost văzut în ziua crimei, în jurul orei 15.30, în timp ce a ieșit din scara blocului cu hainele pline de sânge. Mai apoi, s-a dus într-un bar de pe Drumul Botizului, unde și-a schimbat hainele pline de sânge, iar mai apoi le-a lăsat într-o clădire situată în zona ștrandului, unde locuia în ultima vreme.

Suspectul principal în cazul dublei crime a fost prins

Acesta a fost reținut în zona Ștrandului, în spatele unor garaje din apropierea Podului de Fier, în vecinătatea blocului C29, de pe strada Traian Vuia, de către un echipaj de Poliție Locală.

Crima a avut loc într-un apartament de pe strada Ravernsburg. Un bătrân și un tânăr imobilizat la pat au fost găsiți uciși în propriul apartament. Surse au precizat pentru PresaSM că cei doi au prezentat leziuni deschise la nivelul gâtului. 

Vecinii ne-au relatat și amănunte despre principalul suspect.

Una dintre vecine susține chiar că l-a atenționat pe bătrân să nu îl mai primească pe suspect în casă. Victima i-ar fi spus că sunt prieteni și îl ajută cu tânărul care se afla țintuit la pat. Femeia susține că victima și un individ înalt, cu barbă, de circa 35 de ani, ar fi fost de mai multe luni împreună cu victima și consumau împreună băuturi alcoolice la barul din colț.

“Aici s-ar fi cunoscut, la bufet. Merge, bea […] și apoi își vedea de treabă,” a declarat vecina bătrânului.

Persoana obișnuia chiar să îl viziteze pe bătrân. Vecinii l-au avertizat să nu îl mai primească pe suspect în casă. Bătrânul le-ar fi replicat că îl ajută să îl barberească pe copilul țintuit la pat.

Vecinii mai spun și că cei doi au fost văzuți de mai multe ori certându-se. Tot ei au fost cei care ne-au relatat și faptul că suspectul a fost zărit în jurul orei 15:00, ieșind din locuința victimei. Bărbatul ar fi avut haniele pătate cu sânge. 

În ceea ce privește mobilul crimei, vecinii nu pot decât să speculeze. Martorii spun că ar putea fi vorba despre un jaf.

“Știa că are bani. Are o fată în Anglia,” a spus vecina victimei.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Criminalul din Micro 15 a scăpat temporar de condamnare, în ultima clipă! A omorât doi oameni"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Citește articolul precedent:
FOTO/VIDEO. Accident cu scandal pe B-dul Goga, din Satu Mare. Strigăte în public

Închide