Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Cum arată noile ambulanțe primite de Satu Mare. Primele două au fost livrate. Câte vom primi anul viitor

Serviciul de Ambulanță și SMURD Satu Mare au primit prima tranșă din ambulanțele noi, a anunțat Instituția Prefectului. Anul viitor, la Satu Mare mai urmează să ajungă alte opt ambulanțe noi potrivit ...

FOTO. Cum arată noile ambulanțe primite de Satu Mare. Primele două au fost livrate. Câte vom primi anul viitor

Serviciul de Ambulanță și SMURD Satu Mare au primit prima tranșă din ambulanțele noi, a anunțat Instituția Prefectului. Anul viitor, la Satu Mare mai urmează să ajungă alte opt ambulanțe noi potrivit unui program al Departamentului pentru Situații de Urgență. 

Prefectul a informat opinia publică, după întâlnirea cu dr. Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), desfășurată la Brașov în data de 22 martie 2025, despre faptul că județul Satu Mare a fost inclus în primul lot dintr-un total de peste 600 de ambulanțe care vor fi distribuite la nivel național, în cadrul unui proiect coordonat de DSU. De asemenea, pe parcursul anului 2026 județul nostru va primi alte 8 ambulanțe noi, inclusiv de tip C.

Tot în această perioadă, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare, respectiv la Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare a fost recepționată o ambulanță din același lot.

Noile ambulanțe reprezintă un pas important pentru creșterea capacității de răspuns în situații de urgență. Ele sunt construite după standarde moderne și sunt dotate cu echipamente care nu se regăseau pe ambulanțele mai vechi: aparate de resuscitare automată, sisteme digitale de comunicare și analizoare medicale performante. Printre cele mai importante dotări se află sistemele automate de compresii toracice, care pot fi montate rapid și care asigură compresii continue și de calitate, inclusiv în timpul transportului, oferind astfel salvatorilor timp pentru alte manevre vitale. Aceste dispozitive pot fi utilizate și la copii cu vârsta de peste 8 ani.

„Cele două ambulanțe primite zilele acestea la SAJ Satu Mare și cea alocată SMURD nu reprezintă doar niște mașini moderne, ci un sprijin real pentru comunitatea noastră. În situații critice, fiecare minut contează, iar aceste autospeciale, dotate cu echipamente de ultimă generație, vor face diferența între viață și moarte pentru mulți dintre semenii noștri. Aceste investiții nu ar avea valoare fără oamenii care le folosesc zi de zi, cu dăruire și profesionalism. De aceea, țin să mulțumesc echipei Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare pentru modul exemplar în care își desfășoară activitatea, indiferent de provocări," a declarat prefectul Tamas Altfatter. 

ambulante satu mare.jpg ambulante satu mare1.jpg ambulante satu mare3.jpg ambulante satu mare4.jpg ambulante satu mare5.jpg ambulante satu mare6.jpg ambulante satu mare7.jpg

 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite