FOTO. Dramă. Un bărbat a murit strivit de o poartă metalică

Un bărbat din Oar și-a pierdut viața după ce poarta metalică pe care încerca să o repare a căzut peste el. Bărbatul a fost găsit dimineața de către vecinii care au chemat echipele de intervenție. 

Dramă în localitatea Oar din județul Satu Mare. Un bărbat de 66 de ani a  murit după ce poarta de metal pe care încerca să o repare a căzut peste el. Potrivit primelor relatări, bărbatul a început, cândva în jurul orei două, să repare poarta de metal. Unul dintre martori a declarat pentru PresaSm  că a auzit în mijlocul nopții o bubuitură metalică.

Incidentul a avut loc chiar pe strada Principală din Oar. Bărbatul a fost găsit abia dimineață de către vecinii care au alertat autoritățile.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare al ISU Satu Mare, împreună cu o ambulană de tip SMURD. Pompierii au fost cei care l-au scos pe bărbat de sub poarta metalică. Echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața și a constatat decesul.

Potrivit vecinilor, victima era un om harnic, muncitor și în zilele următoare aștepta să își primească prima pensie.

La fața locului s-a deplasat și echipa de criminaliști care acum cercetează circumstanțele exacte în care s-a produs decesul.



NOTA REDACȚIEI: Informațiile din PresaSM pot fi preluate doar cu citarea sursei. Vă mulțumim pentru înțelegere.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Dramă. Un bărbat a murit strivit de o poartă metalică"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre decese
DEZASTRU. Gripa face a treia victimă la Spital. Un alt sătmărean a murit

Închide