FOTO. Focuri de armă la graniță, în județ. Un ucrainean a fost reținut

Un cetățean ucrainean cercetat pentru contrabandă, după ce a fost prins de polițiștii de la Halmeu. Oamenii legii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare.

Ieri, 22 septembrie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților de contrabandă cu țigări.

“Astfel, în jurul orei 16.30, lucrătorii noștri au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Dabolț, județul Satu Mare, două persoane care transportau în spate colete voluminoase spre interiorul țării. Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean”, explică polițiștii de frontieră.

Deoarece persoanele nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, mai spun cei de la ITPF Sighet.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea unei persoane, cetățean ucrainean, în vârstă de 19 ani, însă cealaltă persoana nu s-a oprit şi s-a întors pe teritoriul ucrainean.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate despre caz autoritățile de frontieră ucrainene, iar în urma cercetării zonei, pe teritoriul românesc au fost descoperite mai multe colete care conțineau cantitatea de 5.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 58.500 de lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

În continuarea cercetărilor, față de cetățeanul ucrainean s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Satu Mare, urmând ca azi sa fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Focuri de armă la graniță, în județ. Un ucrainean a fost reținut"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre contrabandă, Halmeu, Poliția de Frontieră
FOTO. Focuri de armă la granița României, în județ! Contrabandiști fugăriți cu pistoalele spre Ucraina

Închide