FOTO. Guvernul României vrea să aducă sătmărenii acasă. Ce măsuri propun și ce bani le promit


Primăria Orașului Negrești-Oaș a organizat vineri, în premieră, Ziua Diasporei, un eveniment care a reunit negreșteni veniți acasă în vacanță din Diaspora și antreprenori locali. Au fost prezenți reprezentanții Guvernului – ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Apărării Naționale Gabriel Leș, și ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero.

Scopul acestei reuniuni a fost de a-i aduce pe negreștenii de pretutindeni mai aproape de comunitatea locală, de a le oferi oportunități de afaceri și de muncă. Negreștenii care trăiesc dincolo de granițele țării au avut ocazia de a discuta pe larg cu reprezentanții Guvernului despre problemele pe care le întâmpină, au făcut propuneri de programe și inițiative care să încurajeze cât mai mulți negreșteni din diaspora să revină și să folosească oportunitățile de care pot beneficia aici, acasă.

”Îmi doresc ca în urma discuțiilor de azi, și a altora care cu siguranță vor urma, să înțelegem care sunt măsurile pe care negreștenii plecați le văd necesare pentru ca Negrești-Oaș să devină suficient de motivant pentru a se întoarce acasă. În final, am lansat tuturor oferta de a investi în Negrești-Oaș, sens în care am propus concesionarea de terenuri în condiții avantajoase la Luna Șes pentru cei care vor să se reîntoarcă și să înceapă o afacere acasă”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a vorbit despre măsurile guvernamentale menite să facă mai atractivă România pentru conaționalii noștri plecați.

”Într-un moment ca acesta, în care am ajuns la o intensitate maximă a intereselor sociale și economice convergente cu dorința și nevoia de revenire acasă a diasporei, iată că numai împreună – administrație locală, guvern, mediu de afaceri și societate civilă – putem găsi soluțiile de care avem cu toții nevoie. Pentru că, dacă la nivel național, am dorit, în primul rând, să aducem echilibru în măsurile sociale și cele economice, unde sunt deja efecte vizibile, pentru diaspora ne-am propus aceeași abordare echilibrată. Pentru că, pentru diaspora, ținem cont tocmai de intențiile tuturor românilor – atât ale celor ce vor să rămână în țările în care au plecat, s-au stabilit și si-au întemeiat familii, cât și ale celor care își doresc să revină acasă, în România”, a declarat ministrul Finanțelor.

Ministrul Natalia Intotero a reiterat importanța menținerii unei legături strânse între autoritățile locale și diaspora, salutând totodată demersurile făcute de Primăria orașului Negrești-Oaș privind acest aspect.

În final, primarul Aurelia Fedorca a lansat tuturor oferta de a investi în Negrești-Oaș, sens în care a propus concesionarea de terenuri în condiții avantajoase la Luna Șes pentru cei care vor să se reîntoarcă și să înceapă o afacere acasă.

În finalul Conferinței, Răzvan Cheregi – autorul romanului ”Imigrantul” – a lansat la Negrești-Oaș Campania RePatriot „CUMPĂRĂ O CARTE, REPATRIAZĂ O FAMILIE!”. Scopul Campaniei este de a repatria familii de români care lucrează în străinătate prin oferirea unei burse de 10.000 EUR pentru înființarea unei afaceri noi în România.



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Guvernul României vrea să aducă sătmărenii acasă. Ce măsuri propun și ce bani le promit"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Aurelia Fedorca, Primăria Negrești-Oaș
PROGRAM. Artiști de top la Zilele Negrești-Oaș. Horia Brenciu&HB Orchestra, Anda Adam, Nicole Cherry și Dorian Popa

Închide