FOTO. Infiltrațiile la digul de pe râul Tur au fost stopate

Apele Române anunță că infiltrațiile la digul de pe râul Tur au fost stopate. Echipele de intervenție au folosit sute de saci de nisip.

Administrația Bazinală de Apă(ABA) Someș-Tisa informează că au fost stopate infiltrațiile la subtraversarea digului de pe malul stâng al râului Tur, în zona localității Adrian.

“Intervenția a fost executată în condiții dificile, în mare parte din barcă și de pe o punte improvizată de către echipele SGA Satu Mare și SVSU Livada. Pentru izolarea zonei unde s-au produs infiltrațiile au fost folosiți sute de saci cu nisip,” se arată într-o informare a celor de la Apele Române.

Reamintim că infiltrațiile au fost depistate astăzi de către angajatii SGA Satu Mare, care monitorizează cursurile de apă. Zona va fi atent monitorizată în continuare, anunță autoritățile.

INHGA a avertizat că până vineri, la ora 24, pe râul  Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, rămâne valabil un Cod galben de inundații. Pe râurile din bazinele hidrografice: Tur – sector aval Ac. Călineşti şi Crasna – curs inferior, tot până vineri la ora 24 e valabil un Cod portocaliu.

Meteorologii au prelungit astăzi informarea de vreme rea.

Prognoza meteo pe următoarele săptămâni nu este una optimistă.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Infiltrațiile la digul de pe râul Tur au fost stopate"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.