FOTO. Migranții sunt tot mai insistenți! Prinși pe bandă rulantă în județ

Trei algerieni au fost prinși de polițiștii de frontieră din Carei. Bărbații au fost conduși la secția de poliție după ce au fost ridicați în zona de frontieră. 

Ieri, 19 ianuarie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Carei – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, la ieșirea din localitatea Carei spre Urziceni, judeţul Satu Mare, trei bărbați de origine afro-asiatică. Pentru că persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei bărbați sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 29 și 35 de ani.

În cauză, se efectuează verificări sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, urmând, totodată, să fie predați pentru continuarea cercetărilor Biroului pentru Imigrări Satu Mare

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Migranții sunt tot mai insistenți! Prinși pe bandă rulantă în județ"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, migranți
FOTO. Pe noapte și pe frig, spre Ungaria. Grupuri de persoane reținute în județ

Închide