FOTO. Natalia Iocsak, sătmăreanca de aur. Senzație printre cei mai buni drifteri

Sătmăreanca Natalia Iocsak, tânără speranță a pilotajului feminin, a făcut senzație pe Aeroportul din Iași, acolo unde și-au dat întâlnire cei mai buni piloți profesioniști din lumea drifting-ului din România. În vârstă de doar 16 ani, Natalia are în palmares mai multe titluri importante, obținute nu doar în țară, ci și în străinătate.  

Natalia Iocsak e din Livada, iar de mică a fost prezentă pe circuitele competițiilor, fiind atrasă de sportul practicat deja în familie.

La final de săptămână, Natalia a făcut senzație la Expo&Burn, un eveniment devenit deja tradiție al Ligii Studenților de la Mecanică și care a adunat la Iași cei mai buni piloți profesioniști din lumea drifting-ului din România.

“Vârsta nu este un criteriu când vorbim despre pasiune. La doar 16 ani, Natalia Iocsak unul dintre tinerii piloți din Campionatul Național de Drift, va dezlănțui, în acest weekend, cei 320 de cai putere pe pista secundară a Aeroportului Internațional din Iași”, este introducerea făcută Nataliei de organizatorii concursului.

Încă de la nouă ani, Natalia stă în spatele volanului, le-a povestit sătmăreanca jurnaliștilor de la ProTv.

”Am un frate mai mare care a început cu raliul şi eu am început de la 9 ani. Am descoperit şi alt sport, driftul. Nu am avut experienţa, făceam doar ce ştiam eu. Mă simt norocoasă şi sunt foarte curajoasă. Nu mi-e frică şi îmi place mult adrenalina”.

Tatăl Nataliei spune că încă mai are emoții până când fiica sa nu coboară cu bine din mașina de sute de cai putere. Iar asta nu e de mirare, în vara acestui an, tot la un campionat, mașina pe care o conducea Natalia Iocsak a fost implicată într-un accident. 

Natalia Iocsak este legitimată la clubul din Baia Mare.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Natalia Iocsak, sătmăreanca de aur. Senzație printre cei mai buni drifteri"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre drift, mașini, Natalia Iocsak
Ofițerii sătmăreni, implicați într-o acțiune de amploare. Vizați, samsarii de mașini

Închide