FOTO. ”Ochiul” atotvăzător al Poliției Satu Mare. Centru operațional ultramodern

Începând cu luna iulie al acestui an, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a fost dat în folosință un nou și modern Centru Operațional.

Centrul Operaţional asigură fluxul informaţional intra şi interinstituţional, monitorizarea misiunilor şi evenimentelor din competenţa Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, coordonarea la nivel județean a acţiunii efectivelor de poliţie în situaţii de urgenţă şi în situaţii complexe ce implică participarea în M.A.I. a mai multor structuri ale Poliţiei Române sau în cooperare cu alte instituţii abilitate.

Sistemul este folosit și în cazuri speciale când sunt necesare demararea unor misiuni pentru gestionarea unor situaţii speciale, sub directa coordonare a conducerii inspectoratului de poliție.

Centrul Operaţional are capacitatea de a gestiona, 24/24 de ore orice situaţie de urgenţă la nivel județean, din competenţa Poliţiei Române:

– crize în domeniul ordinii şi siguranţei publice;

– situaţii speciale impuse de evoluţia unor fenomene infracţionale din sfera de competenţă a Poliţiei Române;

– situaţii de alertă teroristă;

– asigurarea fluxului informatic între I.P.J. /unităţile de poliţie teritoriale şi celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice;

– interconectivitatea în vederea schimbului de date şi informaţii cu centrele operaţionale aparţinând altor structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. ”Ochiul” atotvăzător al Poliției Satu Mare. Centru operațional ultramodern"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
Razii de amploare la ”mafia lemnului” din județ! S-a lăsat cu amenzi și confiscări

Închide