Reporterii PresaSM au arătat în repetate rânduri cum permisele de conducere false se vând direct pe internet. Reclama se face pe Facebook, apoi cei interesați sunt invitați să le scrie un mesaj în privat membrilor rețelei.
De cele mai multe ori profilele sunt false, iar prețul pentru un act emis în fals variază între 50 sau 500 de euro. Depinde cine îl vinde și gradul de complexitate.
Dacă unii dintre cei care le cumpără sunt depistați la intrarea în România, alții sunt depistați în trafic, după ce produc câte un accident sau la vreun control de rutină. Asta în cazul permiselor false eliberate în numele statului român.
Cei care optează pentru un permis de conducere emis în fals în numele unor state din Uniunea Europeană sau Ucraina, unii sunt prinși după ce se duc cu ele la Serviciul de Permise, unde încearcă să le preschimbe pe unele autentice.
De altfel, în ultimii ani au fost prinși și condamnați mai mulți sătmăreni. Dar în special doar cei care le cumpără. Vânzătorii scapă de cele mai multe ori.
EXEMPLU (click pe link). Cum se cumpără permisele false în județul Satu Mare