FOTO. Polițist model în Satu Mare. A oprit mașina pentru a ajuta o persoană cu dizabilități

Atitudinea unui polițist local sătmărean i-a impresionat pe trecătorii care l-au văzut în timp ce ajuta o persoană cu dizabilități să circule prin traficul din municipiul Satu Mare. Nu doar aglomerația a reprezentat o dificultate pentru tânărul aflat în cărucior cu rotile, ci și bordurile înalte, imposibil de urcat.

Incidentul a avut loc în apropierea zonei centrale, la intersecția dintre străzile Constantin Brâncoveanu și Retezatului.

Unul dintre cei care au observat gestul polițistului a și postat un mesaj pe pagina sa de socializare, în speranța că astfel va schimba imaginea oamenilor legii, dar și că îi va impulsiona și pe alții să dea dovadă de empatie.

“Poliția Locală se încăpățânează să arate că nu-i chiar așa… ! Felicitări domnule polițist,jos pălăria și mult,mult Respect,cu R mare !!! S-a oprit din condus și l-a ajutat pe acest băiat in cărucior , care a traversat strada și se chinuia din răsputeri să urce pe trotuarul înalt,fără nici o șansă… ! Încă o dată ,RESPECT …!”, spune sătmăreanul.

Sătmăreanul a făcut și un apel la coducerea Poliției Locale, pentru a premia astfel de gesturi.


1 Comment on "FOTO. Polițist model în Satu Mare. A oprit mașina pentru a ajuta o persoană cu dizabilități"

  1. Mai sânt și polițiști ,oameni nu doar polițiști polițiști dar foarte rar ,și nu cred că trebuie recompensat pentru un serviciu pentru care este remunerat de noi cetățeni

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Poliția Locală
Bar din Micro 17 amendat și închis de Poliție. Motivul: scandaluri repetate

Închide