FOTO. Povestea tânărului medic din Satu Mare, discipolul unor specialiști de renume mondial

Dr. Cristian Barabasi este un tânăr medic stomatolog, care la cei 31 de ani a reușit să dovedească că poate face carieră și să stea pe același nivel profesional cu medicii din toată lumea. A urmat cursuri de pregătire cu cei mai mari specialiști din domeniu, iar întreaga experiență o folosește la clinica pe care și-a deschis-o în Satu Mare, în urmă cu trei ani.

Medicina, o tradiție de familie

Dragostea doctorului Cristian Barabasi pentru medicină nu este întâmplătoare. El este la a treia generație de medici din familie. Bunicul a fost doctor stomatolog, iar părinții lui sunt medici primari, intrând deja în hall of fame-ul sistemului sanitar sătmărean.

Dr. primar Alexandru Barabasi este fostul șef al Secției de Chirurgie a Spitalului Județean Satu Mare, iar mama sa, dr. Carmen Barabasi, este medic primar balneolog. Iar Cristian le-a călcat pe urme. Inspirat de respectul pe care părinții l-au manifestat pentru această nobilă profesie.

Sătmărean get-beget, reîntors pe meleagurile sătmărene

Dr. Cristian Barabasi a urma cursurile Liceului Teoretic German ”Johann Ettinger” din municipiul Satu Mare. Apoi, a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca. După obținerea licenței în 2012, dr. Cristian Barabasi a învățat de la cei mai renumiți medici din regiune în domeniu: dr. Florin Alb, medic specialist în paradontologie, și dr. Onisifor Craioveanu, medic specialist în chirurgie orală.

Apoi, a lucrat o perioadă la o clinică de specialitate din Linz (Austria), unde s-a convins că medicina românească nu este cu nimic mai jos decât cea practicată în Occident.

”Pot să spun că medicina sătmăreană are specialiști extrem de valoroși. Pot să spun că sunt mândru de colegii mei locali, iar medicina a avansat foarte mult în ultimii ani. Calitatea serviciilor a înregistrat o creștere evidentă”, spune dr. Cristian Barabasi.

În anul 2015 s-a întors în municipiul Satu Mare, unde și-a înființat propriul cabinet, situat pe strada Corvinilor, nr. 5.

Discipolul unor medici de renume mondial

Apetitul pentru cunoaștere și pentru a-și desăvârși cunoștințele medicale l-au dus pe dr. Cristian Barabasi în toată lumea. După ce a obținut în 2015 un atestat în urma absolvirii unor cursuri de specializare în implantologie la Timișoara, certificat de Ministerul Sănătății, dr. Barabasi a ajuns să fie discipolul celebrului Clinical Professor of New York University, Dr. Ady Palti, perfecționându-se în implantologie.

Dr. Cristian Barabasi a primit o diplomă după absolvirea cursurilor de specializare, la care ține enorm. Este, practic, o recunoașterea a dragostei și pasiunii sale pentru medicină și, mai ales, pentru cunoaștere și pentru setea de perfecționare continuă.

Dr. Cristian Barabasi, alături de dr. Ady Palti și dr. Roland Torok

A urmat, aproape firesc, și a treia specializare în sinuslift intern și extern, alături de specialiști de renume mondial în domeniu, precum dr. Ady Palti și dr. Roland Torok.
Membrul celei mai importante asociații profesionale.

Ca și o recunoaștere a calităților dobândite în cei peste 13 ani de studiu și practică, dr. Cristian Barabasi a fost acceptat ca membru al celei mai prestigioase asociații profesionale: International Congress of Oral Implantologists (ICOI).

ICOI a fost înființată în anul 1972 și nu este doar cea mai mare organizație de implantologie, ci și cea mai mare organizație care furnizează o educație continuă în acest domeniu. For din al cărei conducere a făcut parte și Dr. Carl E. Misch, unul dintre pionerii implantologiei, doctor docent al mai multor universități medicale din toată lumea.

Dacă spunem că dr. Ady Palti este președintele ICOI Europa, iar dr. Roland Torok este președintele ICOI Germania și fondator al ”Implant Institute Török”, ne putem da seama de la cine a învățat dr. Cristian Barabasi. Experiență de care se pot bucura acum sătmărenii. Și nu numai.

Tradiția medicală continuă

Dr. Cristian Barabasi este bucuros că face parte dintr-o familie cu tradiție medicală și speră ca fiul său Alexandru George, acum în vârstă de doar șase luni, să ducă mai departe pasiunile sale. Nu de alta, dar inclusiv soția dr. Cristian Barabasi este în domeniul medical. Barabasi Carmen Noemia fiind de profesie farmacist. Astfel încât dr. Barabasi și soția lui Noemia speră ca micuțul Alexandru să împărtășească dragostea pentru medicină. Iar tradiția medicală din familie să continue.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Povestea tânărului medic din Satu Mare, discipolul unor specialiști de renume mondial"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre medici
Pacienții din Satu Mare, fără drepturi. Un fost colonel pune piciorul în prag

Închide