FOTO. REVOLTĂTOR. Un recidivist a vrut să violeze o femeie în cimitirul din Negrești-Oaș

Scene revoltătoare au avut loc duminică, în jurul orei 18.00, în orașul Negrești-Oaș. Potrivit informațiilor PresaSM, un infractor recidivist ar fi încercat să violeze o femeie, în vârstă de 34 ani. Nu a reușit, dar în schimb a molestat-o, reușind să o pipăie și să o agreseze fizic. Totul s-ar fi petrecut în cimitirul din localitate. 

Potrivit informațiilor PresaSM, o femeie, în vârstă de 34 de ani, a mers prin cimitirul din orașul Negrești-Oaș, acolo unde a fost acostată de către un individ, în vârstă de 39 de ani. Infractorul a încercat să o violeze pe femeie, dar aceasta a strigat după ajutor, în ajutorul victimei sărind mai mulți localnici, moment în care individul s-a făcut nevăzut.

O fetiță ar fi sunat la 112, solicitând sprijinul Poliției. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au început căutările, arătându-le localnicilor poze cu suspectul. După câteva minute, un localnic l-a observat pe suspect tot în cimitir, în jurul orei 18.00, acesta fiind prins de către oamenii legii.

Suspectul a fost reținut de către polițiștii din Negrești-Oaș. Potrivit informațiilor PresaSM, se pare că individul ar fi un recidivist, fiind eliberat recent după ce a comis o altă infracțiune cu violență.

Știre în curs de actualizare…

Fii primul care comentează! despre "FOTO. REVOLTĂTOR. Un recidivist a vrut să violeze o femeie în cimitirul din Negrești-Oaș"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre infractor, Inspectoratul de Poliție Județean, recidivist, violator
VIDEO. Război total drogaților! Poliția Satu Mare are tehnică de ultimă oră

Închide