FOTO/VIDEO. Salvatori din pasiune. Cursul foarte dificil, trecut cu brio de tinerii sătmăreni

Treispreceze voluntari, tineri sătmăreni, au absolvit primul stadiu de pregătire în cadrul ISU Satu Mare. Ei au învățat ce înseamnă să fii pompieri pe autospecialele de intervenție. 

Treisprezece dintre voluntarii care au absolvit primul stagiu de pregătire în cadrul ISU SATU MARE (6 fete și 7 băieți) în cele trei serii desfășurate până în prezent, au dus această experiență la un alt nivel. Sunt pregatiti acum pentru a încadra autospecialele de intervenție.

Cursul a fost unul dificil, spun pompierii, care i-au felicitat pe tinerii care s-au descurcat excelent.

“În perioada 18.05 – 16.06.2019 s-a desfășurat stagiul de pregatire a voluntarilor înscriși în programul Salvator din Pasiune pentru încadrarea autospecialelor de intervenție cu apă și spumă. Cursul, care s-a desfasurat în cadrul unității noastre este unul foarte dificil, are o durata de 48 de ore, dar toți voluntarii, atât băieții, cât și fetele au făcut față cu brio și s-au descurcat excelent,” spun pompierii. 

Urmează ca și alți voluntari care sunt deja înscriși în program să urmeze cursul.

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Salvatori din pasiune. Cursul foarte dificil, trecut cu brio de tinerii sătmăreni"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre ISU Satu Mare
FOTO/VIDEO. Grindina a lovit mai multe localități. Un prim bilanț în urma Codului roșu

Închide