FOTO. Sătmăreancă prinsă cu marfă de contrabandă în mașină. Totul după un control de rutină

O sătmăreancă a fost transă pe dreapta pe o stradă din municipiul Carei de către oamenii legii. Femeia, în vârstă de 57 de ani, din localitate, avea în mașină țigări netimbrate în valoare de circa 10.000 de lei, spun polițiștii care i-au percheziționat autoturismul.
La data de 19 mai a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Căpitan Zăgănescu din municipiul Carei, au oprit în trafic, un autoturism condus de către o femeie de 57 de ani, din municipiul Carei.
În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit cantitatea de 20.000 fire țigarete, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, care nu ar fi avut aplicate timbre fiscale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate peste limita a 10.000 de țigarete.
