FOTO. Sătmăreni ”sechestrați” în blocuri. Haitele de câini “patrulează” prin cartiere

Probleme pentru locuitorii din cartierul Carpați II. O haită de câni pare să fi pus stăpânire pe o stradă, iar locatarii se tem să iasă din blocuri sau să își lase copiii să se joace în fața scării. 

O haită de aproximativ zece patrupede patrulează liniștită pe aleea Cibinului din cartierul Carpați II. Prezența câinilor fără stăpân îi ține pe unii locatari din zonă ca pe ace, având în vedere că le este frică să coboare din scară sau să își lase copiii în curte, la joacă.

“Nu avem curaj să mergem afară sau să lași copii jos la joacă”, spune locatara unuia dintre blocuri, cea care a și făcut, de la etaj, poze cu haita de patrupede.

Sătmăreanca mai spune și că a contactat autoritățile abilitate, dar până acum nu a primit niciun răspuns cu privire la ridicarea câinilor de pe domeniul public.

Nu este pentru prima dată când sătmărenii se plâng de prezența haitelor de câini. O situație similară s-a înregistrat în zona centrală, unde câinii dădeau bătăi de cap celor care mergeau cu bicicleta sau fugeau pe dig. În plus, șoferilor le era frică de faptul că ar putea lovi puii de câini.

Astăzi, un copil de șapte ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe după ce a fost mușcat în repetate ori de câine.

4 Comments on "FOTO. Sătmăreni ”sechestrați” în blocuri. Haitele de câini “patrulează” prin cartiere"

  1. Astia il prefera pe individul din Caracal?
    Ala cica e om …

    View Comment
  2. Szalma Jack | iulie 29, 2019 at 08:12 |

    In fiecare dimineata in jurul orei 7 in Carpati 2 se prezinta un individ tuciuriu ,”conducator de caini”, care vine dinspre strada Vulturului,cu haita de vreo 10 caini dupa el ,probabil de la baracile de langa fostul stadion Unio.Apoi ia la rand toate tomberoanele,incepand cu cele de pe Ganea,de langa magazinul alimentar Rodica, binenteles cu haita dupa el.

    View Comment
  3. Freelife-u sa se autosesizeze :))

    View Comment
  4. Împușcați i pe cei de la considliuu…nu câinii

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre câini, câini fără stăpân, Carpati II
Copil (7 ani) atacat și mușcat de mai multe ori în Satu Mare. Dus la Urgențe

Închide