FOTO. Se împarte și electoratul maghiar în Satu Mare! PCM are candidat propriu la CJ

Lovitură pentru UDMR la alegerile pentru Consiliul Județean Satu Mare, programate pentru 27 septembrie 2020. Conducerea Organizației Județene Satu Mare a Partidului Civic Maghiar a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că va merge în fața electoratului – în proporție covârșitoare maghiari – cu un candidat propriu.

Anunțul a fost făcut președinții la nivel național ai celor două partide maghiare mai mici care constituie împreună Alianța Maghiară din Transilvania: Mezei Janos de la Partidul Civic Maghiar, respectiv Csomortanyi Istvan de la Partidul Popular Maghiar din Transilvania.

Împreună cu liderii județeni ai celor două partide, Kiszner Csaba – PPMT, respectiv Tar Miklos – PCM, aceștia l-au prezentat pe cel care va candida sub sigla PCM: Zoltan Carol Pop, director al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, filiala Carei.



În schimb, formațiunea politică nu și-a anunțat niciun candidat pentru Primăria Satu Mare. Pe de altă parte PCM și-a anunțat candidați pentru 20 de primării și consilii locale din județul Satu Mare.

Zoltan Carol Pop și-a motivat decizia prin nevoia de a asigura și comunității maghiare sătmărene posibilitatea de a alege o alternativă, în spiritul pluralismului democratic, dar nu a ascuns nici faptul că atât el, cât și formațiunea politică pe care o reprezintă, sunt deschiși la dialog și chiar la o înțelegere pre-electorală cu UDMR sau, eventual, Forumul Democrat German. Cu toate că – potrivit acelorași surse – cei de la UDMR nu și-au manifestat încă interesul în acest sens.

Zoltan Carol Pop (foto centru)

În orice caz, chiar dacă se va ajunge la o înțelegere in extremis, iar PCM își va retrage candidatul pentru Consiliul Județean, cei patru primari pe care-i are acum alianța maghiară mai mică sunt hotărâți să-și păstreze funcțiile și în mandatul următor și au chiar speranța că li se vor alătura colegi și din alte cel puțin 3 localități.

Este important de precizat că liderii celor două partide susțin că singurele formațiuni cu care sunt dispuși să facă orice fel de alianțe sau liste comune sunt UDMR sau FDG, în spiritul solidarității comunităților etnice minoritare.



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Se împarte și electoratul maghiar în Satu Mare! PCM are candidat propriu la CJ"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Județul Satu Mare, Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular Maghiar din Transilvania, PCM, PPMT
OPINIE. Votul etnic din Sătmar, semn că nu am evoluat prea mult ca societate

Închide