FOTO. Tânăr din Satu Mare lăsat fără TIR în PTF Petea! ”Premiat” cu un dosar penal


Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit și indisponibilizat un cap-tractor, în valoare de 70.000 de lei, care figurează ca fiind căutat de autoritățile din Marea Britanie, din data de 17 iunie 2020.

În data de 31 iulie a.c., în jurul orei 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român S.V., în vârstă de 26 de ani, din județul Satu Mare. Acesta conducea un cap tractor, marca Volvo.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că mijlocul de transport figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie, în data de 17 iunie 2020.

Autovehiculul, în valoare de 70.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


SURSA: Comunicat de presă Poliția de Frontieră



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Tânăr din Satu Mare lăsat fără TIR în PTF Petea! ”Premiat” cu un dosar penal"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre PTF Petea, șofer de TIR
FOTO/VIDEO. Aglomerație la Petea și Urziceni înainte de restricțiile impuse de Ungaria

Închide