FOTO. Tineri drogați și inconștienți, în plină zi, în parcurile din municipiul Satu Mare

Nu trece o zi ca în zona Cartierelor 14 Mai și Solidarității să nu fie identificat cel puțin un tânăr drogat. Astăzi au fost surprinși doi tineri rămași inconștienți pe o bancă din parc. Trecătorii le fac fotografii și pleacă mai departe, fiindu-le teamă să intervină sau să fie văzuți.

Cu toate acestea, oamenii din zonă cer intervenția autorităților, fiindcă imaginile sunt deja deplorabile, iar în acest ritm zona va fi nefrecventabilă.

Reamintim faptul că la începutul lunii, un puștan din Cartierul Solidarității a fost surprins drogat total. Totul a fost filmat în 5 iunie, pe o stradă din cartier. Trecătorii îi plâng copilului de milă și se întreabă de ce autoritățile nu pot să facă nimic în acest sens.

”Copilul acesta este dependent de substanțe. Nu înțeleg de ce nu poate face ceva Poliția prin zona Solidarității, să nu fie plin de astfel de dealer-i… De ce nu se plimbă pe jos echipajul Politiei și ziua prin cartiere, nu doar cu mașina sub fund! Așa s-ar mai face puțină ordină, le-ar fi frică și lor, dealer-ilor să vândă, poate ar mai scădea și din problema asta …Nu cred că doar centrul orașului trebuie păzit!”, a spus sătmăreanul.

Poliția Locală a identificat luna aceasta doi posibili traficanți. V. Annamaria, în vârstă de 23 de ani, a fost prinsă de o patrulă a Poliției Locale cu droguri asupra sa. Mai exact, tânăra a fost surprinsă în parcul de pe strada Vasile Lucaciu – în zona centrală a municipiului – având asupra sa două plicuri cu o substanță vegetală, un aparat de mărunți frunze, respectiv o țigară, potrivit informațiilor PresaSM.

Tot un echipaj al Poliției Locale Satu Mare l-a identificat pe F. Răzvan, în vârstă de 19 ani, pe strada Uzinei, având asupra sa un plic cu o substanță vegetală, despre care polițiștii locali aveau informații că ar fi substanțe interzise.

Cei doi tineri au fost predați Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Tineri drogați și inconștienți, în plină zi, în parcurile din municipiul Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre 14 Mai, drogat, droguri, Poliția Locală
VIDEOREPORTAJ. Povestea calului ajuns la etajul IV al unui bloc din Satu Mare. Cum a fost posibil

Închide