FOTO. TIR făcut scrum în județul Satu Mare. Șoferul a fost la un pas să ia foc

TIR făcut scrum în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat într-o parcare din apropierea comunei Pișcolt.

Un TIR a fost făcut scrum într-o parcare situată pe Drumul Național 19, în zona comunei Pișcolt. Imaginile au fost surprinse de reporterii PresaSM în această dimineață, în jurul orei 05.00.

Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, se pare că sistemul de încălzire al habitaclului ar fi cedat, producând un scurt-circuit. Prima dată s-a aprins cabina TIR-ului, iar apoi flăcările au cuprins și remorca.

Șoferul a încercat să stingă flăcările cu ajutorul a două stingătoare, dar din păcate nu a reușit, din cauza flăcărilor extrem de violente. Au încercat să îi sară în ajutor și alți șoferi, dar fără nicio șansă.

Într-un final au ajuns la fața locului echipajele specializate ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Aceșitia au stins flăcările în limitele găsite. Șoferul a scăpat doar cu câteva răni minore, respectiv și-a ars părul. Daunele sunt de câteva zeci de mii de euro.

Galerie foto:

Fii primul care comentează! despre "FOTO. TIR făcut scrum în județul Satu Mare. Șoferul a fost la un pas să ia foc"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre pompieri
Pompierii sătmăreni sunt mult mai rapizi! Ajung mai repede la intervenție și sunt mai eficienți

Închide