Un dosar penal pornit de la un conflict violent petrecut în localitatea Odoreu, în care un bărbat a fost lovit cu un autoturism BMW, iar o altă persoană a fost atacată cu un cuțit și un corp contondent, a ajuns într-o situație juridică mai puțin obișnuită. Tribunalul Satu Mare a decis că faptele celor doi inculpați nu întrunesc elementele tentativei de omor și a schimbat încadrarea juridică în lovire sau alte violențe.
Totul s-a petrecut în 10 iunie 2025, pe strada Someșului din Odoreu. Potrivit informațiilor PresaSM, în jurul orei 18:23, unul dintre inculpați conducea un autoturism BMW și a lovit cu mașina un bărbat care se afla, în calitate de pieton, pe partea carosabilă. Victima a suferit leziuni pentru care medicii legiști au stabilit 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Conflictul nu s-a încheiat aici. Aproximativ șapte minute mai târziu, în jurul orei 18:30, cel de-al doilea inculpat ar fi agresat o altă persoană în curtea unui imobil de pe strada Someșului. Conform actelor dosarului, victima a fost lovită la nivelul capului, brațului și spatelui, fiind folosite un cuțit și un corp contondent. Leziunile au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Inițial, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare i-a trimis în judecată pe cei doi pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Situația s-a complicat însă în iunie 2026, când Judecătoria Satu Mare a schimbat încadrarea juridică a faptelor în tentativă la omor și a declinat dosarul către Tribunalul Satu Mare. Ajunsă la Tribunal, cauza a luat din nou o altă direcție. Inclusiv reprezentantul Parchetului a solicitat revenirea de la tentativa de omor la infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Tribunalul: lovirea cu BMW-ul nu a urmărit uciderea victimei
În cazul inculpatului care a lovit pietonul cu BMW-ul, instanța a constatat că un autoturism este, în mod evident, un mijloc apt să provoace moartea unei persoane. Totuși, judecătorul a analizat modul concret în care s-a produs agresiunea, intensitatea impactului și consecințele asupra victimei. Tribunalul a reținut că lovirea nu s-ar fi produs cu o intensitate ridicată, iar victima a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale, fără ca viața să-i fi fost pusă în pericol. Mai mult, după impact, bărbatul nu și-a pierdut cunoștința, a reușit să se deplaseze spre domiciliu, iar ulterior a ieșit din nou din casă.
În aceste condiții, instanța a apreciat că inculpatul nu a acționat cu intenția de a-i suprima viața victimei și nici nu ar fi acceptat producerea unui asemenea rezultat. Potrivit hotărârii, intenția acestuia ar fi fost aceea de a-i aplica victimei „o corecție fizică”, respectiv de a o vătăma.
Nici atacul cu cuțitul nu a fost considerat tentativă de omor
O analiză similară a fost făcută și în cazul celui de-al doilea inculpat. Acesta ar fi folosit un cuțit și ar fi aplicat lovituri inclusiv în zona capului și a spatelui. Tribunalul a constatat însă că leziunile nu au pus viața victimei în pericol, fiind stabilite 8-9 zile de îngrijiri medicale. Instanța a arătat că simpla folosire a unui cuțit sau lovirea unei zone aparent vitale nu este suficientă, în sine, pentru a demonstra intenția de a ucide.
Judecătorul a apreciat că, raportat la intensitatea loviturilor, numărul acestora, leziunile produse și împrejurările conflictului, acțiunea a relevat intenția de a vătăma victima, nu de a o ucide. În consecință, pentru ambii inculpați, Tribunalul Satu Mare a schimbat încadrarea juridică din tentativă la omor în lovire sau alte violențe.
Apărătorul celor doi solicitase o schimbare și mai amplă a încadrării juridice, respectiv ca faptele să fie analizate drept încăierare. Tribunalul a respins însă această cerere, reținând, între altele, că din actul de sesizare rezultă că respectivul conflict ar fi fost inițiat și desfășurat de cei doi inculpați.
Dosarul ajunge la Curtea de Apel
Schimbarea încadrării juridice a produs și o problemă de competență. După ce a stabilit că nu este vorba despre tentativă de omor, Tribunalul Satu Mare a constatat că nu mai este competent material să soluționeze cauza și a declinat dosarul în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Pentru că s-a ivit astfel un conflict negativ de competență, dosarul a fost trimis instanței ierarhic superioare, Curtea de Apel, care urmează să stabilească instanța competentă să continue judecata. Hotărârea Tribunalului Satu Mare a fost pronunțată în data de 25 septembrie 2026.