Cu toate că vremea s-a anunțat închisă, cu șanse mari de precipitații, oșenii s-au adunat pe dealul dintre Huta Certeze și Moișeni pentru o nouă ediție a Sâmbrei Oilor. Cerul gri a făcut și mai vizibil portul oșenesc colorat, doar că, la fel ca în alți ani, vârstnicii au fost cei care au venit pentru spectacolul folcloric, în timp ce tinerii au fost mai preocupați de mâncarea servită la tarabe, bere și selfie-uri. Iar peste toate s-a suprapus comercialismul cu care deja ne-am obișnuit. Cu toate astea, mai sunt și câțiva tineri care păstrează tradițiile și duc mai departe obiceiurile oșenești și poveștile de la părinți, despre cum era viața mai demult.

Încă de ieri seară a fost forfotă pe dealul de la Huta Certeze, acolo unde comercianții și-au pregătit corturile, dar și stocurile pentru ziua de astăzi. Și cu toate că vremea se anunța a fi închisă, sătmărenii, dar în special locuitorii din Țara Oașului și, da, politicienii, nu s-au lăsat descurajați de la participare. Ploaia a devenit o problemă și mai mare pentru cei sosiți aproape de ora amiezii.

E un spectacol folcloric menit să aducă în prim plan tradițiile Țării Oașului, de la portul popular, și mai vizibil pe cerul gri de astăzi, la tradiționalele țâpurituri, suntelul ceteră și danțul. Iar toate sunt condimentate cu promovarea produselor locale: pălincă, caș, brânză de oaie, boace, printre multe altele.

Oragnizatorii au încercat să acorde meșterilor tradiționali un loc proeminent în zona destinată comercianților. Sculpturi de lemn, păpuși îmbrăcate în straie tradiționale, zgărzi, clopuri, straițe, făcute de locuitorii din zonă erau cam printre singurele produse cu adevărat autentice pe care le puteai achiziționa pentru a susține efectiv obiceiurile și tradițiile din zonă.

Doar că, spun meșteșugarii, nu tare se mai găsesc tineri pe care să îi învețe. Astfel, înșiratul mărgelelor, cu toată simbolisitca motivelor folosite, riscă să se piardă. La fel stau lucrurile cu broderiile, lucratul lemnului și olăritul.

De ani de zile, comercialismul evenimentului cu greu poate fi evitat. Tarabe pline cu ii „made in China” sau „made in Bangladesh” (n.red. produse în China, produse în Banglaseh ), jucării din plastic de proastă calitate și pălării ieftine par să atragă mai multă forfotă decât meșteșugarii, pe care îi caută în principal jurnaliștii și „vânătorii” de obiecte autentice.

Iar peste toate astea se adaugă câteva oi, motivul principal, de fapt, al sâmbrei tradiționale, mânate sus pe deal, departe de forfota tarabelor, de mesele cu grătare și bere și de scena principală. Într-o reconstituire puțin firească, măsurișul laptelui se face pe scenă, ceea ce îi face pe vârstnici, preocupați în principal de spectacolul folcloric, să își aducă aminte de vremurile „bune”, spun ei, când vecin cu vecin își creșteau oile la un loc. Era și „sfadă”, din mândire sau … din cauza pălincii, spun seniorii din zonă, dar și un sentiment puternic de comunitate, construit în timp, de traiul greu, cu multe provocări.

Acum nu tare mai sunt nici oi, nici vecini, dar mai ales, nu tare mai sunt tineri preocupați de îndeletnicirile tradiționale. Ca să își păstreze obiceiurile, Țara Oașului va trebui să facă efoturi mari.

De altfel, tinerii și copii din ansambluri vor fi cam singurii care vor duce înainte cântul și jocul tradițional, pentru mulți dintre cei din fața scenei, cămeșa, chischineul, pindileulul, vor lua și ele drumul zadiei, care astăzi se folosește mai rar, iar costumul popular riscă să se transforme în costumație, pentru că vremurile se schimbă.

Iar politicienii au contribuit și ei la asta, alegând să poarte cămeși, clopuri sau gaci când vizitează zona Oașului, făcându-te să te întrebi unde-i limita dintre respectul acordat unei zona folclorice și transformarea evenimentelor într-un soi de bal mascat pentru cei care își închipuie că tradițiile sunt de vânzare, sau măcar de împrumutat.