FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni vor fi dotați cu bodycam-uri. Se înregistrează și abuzul și ultrajul

Ministerul Afacerilor Interne a cumpărat 12.000 de dispozitive audio-video Motorola, tip bodycam militar, pentru poliţişti. Primele 6.000 au fost deja livrate, iar câteva sute au fost împărțite polițiștilor de la rutieră.

După model occidental, polițiștii din țară vor fi și ei dotați cu bodycam-uri. În cursul zilei de vineri, jumătate din dispozitivele cumpărate de MAI, 6.000 de bodycam-uri, au intrat în posesia Poliției Române, iar 240 au fost repartizate Brigăzii Rutiere.

Noile mijloace de înregistrare audio-video sunt pentru protejarea cetățeanului și polițistului, spun oficialii Poliției Române. Dispozitivele vor putea fi folosite pentru legitimarea persoanelor, conducerea la sediul poliţiei, oprirea vehiculelor, utilizarea forţelor şi mijloacelor din dotare, efectuarea controlului corporal şi al bagajelor, constatarea contravenţiilor şi a infracţiunilor, prevenirea unui pericol iminent la adresa vieţii şi integrităţii fizice a unei persoane sau punerea în executare a mandatelor emise de organele judiciare.

Astfel de dispozitive vor primi polițiștii de la ordine publică, poliţia rutieră, poliţia de frontieră sau imigrări.

Polițiștii sătmăreni nu au primit încă astfel de dispozitive, dar urmează să fie și ei dotați cu mijloace de înregistrare audio-video.

Noile achiziții ale #PolițieiRomâne

Publicată de Politia Romana pe Joi, 17 septembrie 2020

Polițiștii locali, încă de anul trecut au fost dotați cu bodycam-uri. 40.000 de lei au fost cheltuiți din bugetul local pentru noile dispozitive. În ceea ce privește îngrijorările legate de respectarea GDPR, autoritățile locale au precizat că aparatele înregistrează doar interacțiunea dintre polițiști și cetățeni, iar sătmărenii vor fi informați despre faptul că sunt filmați, exact așa cum se procedează și în alte țări europene.



1 Comment on "FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni vor fi dotați cu bodycam-uri. Se înregistrează și abuzul și ultrajul"

  1. Cate amenzi a dat Politia Satu Mare pentru nepurtarea mastilor. In piata mare si Piata somesului nu se poarta masca deloc

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre bodycam
Polițiștii vor fi dotați cu bodycam-uri. Toate intervențiile vor fi filmate

Închide