FOTO/VIDEO. Tânăr antrenor din județul vecin, decedat în accidentul de pe autostradă. Un copil e în stare gravă. Cum s-ar fi petrecut accidentul

Un băiat de 9 ani, victimă a accidentului produs duminică seară pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi, a fost în stop cardiac şi a răspuns foarte greu manevrelor de resuscitare, starea sa fiind foarte gravă, au transmis reprezentanţii Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală, titrează Digi24. Din nefericire, antrenorul Marius Cristian Coman, component al staff-ului tehnic al Academiei, și-a pierdut viața în tragicul accident.
Născut la 12 martie 2002, la Sighetu Marmației, Marius Cristian Coman a practicat jocul de baschet în orașul natal, iar apoi la Oradea, după ce a devenit student al Facultății de Geografie, Turism și Sport a Universității din Oradea. Încă din perioada studenției s-a dedicat antrenoratului, alăturându-se colectivului tehnic al Academiei Baschet Star Oradea.
Un alt băiat are politraumarisme, starea sa fiind relativ stabilă. Alţi cinci copii au avut traume minore, unul dintre ei rămânând sub observaţie, pentru că prezintă un suflu cardiac congenital.
„La noi au ajuns doi băieţi în stare gravă. Un băieţel de 9 ani a fost în stop cardiac şi a necesitat resuscitare. A răspuns cu greu la manevrele de resuscitare. Acum se află în stare extrem de gravă în ATI, cu multiple traumatisme – plăgi, fractură de craniu. Celălalt, tot cu politraumatism, cu multiple plăgi la nivelul trunchiului, cu fractură de coastă, escoriaţii, este în stare relativ stabilă”, au declarat reprezentanţii Spitalului „Grigore Alexandrescu”.
Ei au mai precizat că au mai fost aduşi încă cinci copii cu traume minore. Dintre aceştia, numai unul a rămas pentru supraveghere, având un suflu cardiac congenital.
Autocarul în care se aflau copiii s-a răsturnat, duminică seară, pe autostrada A2, la kilometrul 50, în localitatea Nicolae Bălcescu, din judeţul Călăraşi. Autorităţile judeţene au activat Planul roşu de intervenţie. La caz au fost trimise două elicoptere SMURD.
Primele date indică drept cauză probabilă explozia unei anvelope.
Ocupanţii autocarului ar fi copii şi antrenori ai echipei de mini baschet a Asociaţiei Sportive Star Oradea, care plecaseră spre litoral pentru a participa la Festivalul Naţional de Baby Baschet care urmează să se desfăşoare la Costineşti.



