Central Intelligence Agency (CIA) (Agenția Centrală de Informații a Statelor Unite ale Americii) știa tot ce se întâmplă în Satu Mare. De la capacitatea de luptă a armatei române, dispunerea în teren, comandanții de unități, și până la căile de comunicații, capacitatea de mobilizare a populației civile. Și toate astea potrivit unui document desecretizat și obținut de PresaSM.ro, care poate fi citit AICI.

De exemplu, se știa că Regimentul de Infanterie se află situat pe Soseaua Terebești, nr. 6, iar comandantul a fost colonelul Ion Botoș. Se știa că unitatea dispune de 700 de combatanți și personal auxiliar. Se mai știa că regimentul este divizat în trei batalioane a câte trei companii, fiecare cu câte trei plutoane. Ofițerii de informații cunoșteau faptul că fiecare companie avea în dotare mitraliere ușoare Degtyarev, dar fără unități motorizate.

În ceea ce privește regimentul de artilerie de pe strada Sighet, nr. 27, se știa că la comandă era în anii 60 colonelul Simeon Lungoci, și avea un efectiv de 650 de oameni.  Regimentul era divizat în trei secțiuni cu câte patru baterii fiecare. În secțiunea 1 fiecare baterie avea patru tunuri de 107 mm Krupp. În a doua secțiune fiecare baterie avea avea patru tunuri Putilov, de 122 mm. Se mai cunoștea faptul că secțiunea 3 încă nu apucase să fie înarmată, dar avea o capacitate de dispunere în teren pe bază de tracțiune animală.

Regimentul 12 Antiaerian era situat pe strada Sighet, iar comandantul a fost Lt. Colonel Ion Drelciuc, cu un efectiv între 650 și 700 de oameni. Regimentul era divizat în trei batalioane, cu câte trei companii fiecare.  Fiecare companie dispunea de o putere de foc conferită de tunuri de 85 mm, motorizate.

De asemenea, Regimentul de Grăniceri era situat pe strada Vsinschi, la nr. 14, iar comandantul era colonelul Florea Ancuța. Cu un efectiv de 800 de oameni, regimentul era divizat în trei batalioane, cu câte trei companii fiecare.

Ofițerii CIA reușiseră să obțină și o listă cu fabricile din Satu Mare, respectiv cu capacitatea de producție pe timp de război. Se știau inclusiv legăturile feroviare sau de transport public în comun auto. Erau cunoscute, de asemenea, toate clădirile care adăpostesc centrele de comandă politică, administrativă și militară.

Impresionează, totuși, capacitatea de culegere și analiză a informațiilor, într-o perioadă în care România era profund închisă.