FOTOGALERIE. Accident foarte grav în județul Satu Mare. Pieton lovit de o mașină

Accident rutier foarte grav pe Drumul Național 19, în dreptul localității Vetiș din județul Satu Mare. O persoană a fost acroșată, pe trecerea de pietoni, de o mașină. Victima a căzut la pământ, în ajutorul ei intervenind mai multe persoane care se aflau în zonă. 

Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 17.40. O conducătoare auto, în vârstă de 50 de ani, din județul Bihor, în timp ce se afla la volanul unei mașini, a acroșat o tânără, în vârstă de 21 de ani, din județul Satu Mare.

La fața locului a ajuns și un echipaj medical de prim-ajutor, care după ce va stabiliza victima o va transporta la Unitatea de Primire Urgențe pentru îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

Polițiștii ajunși la fața locului au demarat imediat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs acest accident. Șoferița nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei. În cauză s-ar putea deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Fii primul care comentează! despre "FOTOGALERIE. Accident foarte grav în județul Satu Mare. Pieton lovit de o mașină"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident grav
FOTO. Accident teribil pe B-dul Lucian Blaga. Pieton spulberat de o mașină

Închide