FOTOGALERIE. Cartier impresionant de locuințe construit de NEPI. Lângă Podul Golescu

Reporterii PresaSM au intrat în posesia unor documente și informații potrivit cărora SC Siebenburgen Immobilien SRL se ocupă de realizarea unui cartier de locuințe în municipiul Satu Mare. Imobilele se vor construi pe malul Someșului, lângă Podul Golescu, între digul Someșului și Catedrala Ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Investiția aparține celor de la NEPI.

Lucrările efective vor începe anul acesta și se preconizează să se finalizeze în maxim doi ani.

Reprezentanții SC Siebenburgen Immobilien SRL au declarat pentru PresaSM că în zonă se vor construi 152 de apartamente. 25% vor fi garsoniere cu o suprafață de 35 – 42 metri pătrați, jumătate vor fi apartamente cu două camere, de circa 55 – 60 metri pătrați, iar restul vor fi apartamente cu trei și patru camere, cu o suprafață de circa 75 – 90 metri pătrați.

De asemenea, se vor construi circa 200 de locuri de parcare, respectiv 3750 metri pătrați de spațiu verde, din care terase în suprafață de 1.250 metri pătrați. Prețurile vor fi în jur de o mie de euro metru pătrat, în funcție de cererea de pe piață.

”Am observat o creștere anuală de 5% pe care o preconizăm și pentru anul 2019. Ca o justificare pentru prețul propus de noi – peste prețul mediu al pieței pentru acest proiect – este că va fi vedeta ofertelor imobiliare sătmarene, va fi un proiect unic, nemaiîntâlnit în Satu Mare, pe care o vom marketa în piața atât locală cât și internațională. Mai ales europeană, deoarece 20% din localnicii din Satu Mare lucrează în străinătate”, susțin reprezentanții SC Siebenburgen Immobilien SRL pentru PresaSM.

Un alt proiect imobiliar modern construit pe Drumul Careiului, în municipiul Satu Mare, chiar lângă mall-ul NEPI, urmează să fie demarat. Proiectul – demarat de același investitor – prevede construirea a șapte blocuri, cu peste 250 de apartamente și mai multe spații comerciale și de servicii.

Proiectul ar putea fi finalizat în trei ani de la începerea lucrărilor și va fi într-o zonă superbă, cu vedere la râul Someș și cu facilități în imediata apropiere. Terenul are posibilități extraordinare pentru investitorul care dorește să dezvolte proiecte rezidențiale în centrul orașului Satu Mare.

Potrivit specialiștilor imobiliari, potențialul de câștig al afacerii ar fi de câteva milioane de euro.

1 Comment on "FOTOGALERIE. Cartier impresionant de locuințe construit de NEPI. Lângă Podul Golescu"

  1. mai bine ar mari suprafata mallului mai sun branduri renumite care ar veni dar nu este spatiu

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre investiție, municipiul Satu Mare
FOTO. Topul obiectivelor turistice de vizitat din Satu Mare, în viziunea francezilor

Închide