FOTOGALERIE. Cum a fost prins evadatul din Penitenciarul Satu Mare. Efort comun al forțelor de ordine


Eforturile comune ale jandarmilor, angajaților Penitenciarului Satu Mare, polițiștilor, polițiștilor de frontieră, polițiștilor locali și mai multor civili au dus la reținerea tânărului de 25 de ani care a evadat de la Penitenciarul Satu Mare în dimineața zilei de sâmbătă. Potrivit informațiilor PresaSM, individul a fost prins în zona localităților Mădăras-Gelu. 

Potrivit informațiilor PresaSM, astăzi, în jurul orei 17.00, polițiștii au obținut indicii potrivit cărora evadatul a fost observat în zona Aeroportului Satu Mare. Între timp, bărbatul și-a continuat drumul și s-a ascuns în niște utilaje agricole în Mădăras. Pe baza informațiilor obținute de oamenii legii de la localnici, bărbatul a fost reperat și a fugit într-un lan de porumb aflat în intravilanul localității. Apoi, forțele de ordine au pornit în urmărirea individului, care a trecut prin lanul de porumb, iar mai apoi a ajuns pe o stradă, unde a fost încătușat de către un polițist.

Pentru a-i asigura protecția în fața mulțimii furioase, bărbatul a fost introdus imediat într-o autospecială a Detașamentului 1 Jandarmi Mobil ajuns imediat la fața locului.

”Ne bucurăm pentru faptul că deținutul evadat din cadrul Penitenciarului Satu Mare a fost prins. Felicitări colegilor noștri din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil care au reușit să-l rețină până la sosirea echipajelor de Poliție. Suntem mândri cu asemenea colegi”, spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare. 

În vârstă de 25 de ani, Marius Varga executa o pedeapsă de trei ani și două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată și a dispărut sâmbătă, în jurul orei 11.00, de la punctul de lucru exterior.

Dacă sâmbătă oamenii legii s-au concentrat în zona pădurii Noroieni, astăzi, potrivit informațiilor PresaSM, polițiștii au fost în zona Podului Galben din municipiul Satu Mare și în zona localităților Mădăras și Ardud. Marius Varga a fost dat și în consemn la frontieră, în cazul în care ar fi încercat să fugă din țară.

Autoritățile au anunțat în sâmbătă dimineață faptul că un deținut al Penitenciarului Satu Mare a părăsit punctul de lucru exterior. Tânărul de 25 de ani avea de executat o pedeapsă de peste trei ani de închisoare pentru tâlhărie calificată, explicau autoritățile.

“Vă informăm că, sâmbătă, 27.06.2020, în jurul orei 11:30, s-a constatat că deţinutul VARGA MARIUS, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la trei ani și două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiiunii de tâlhărie calificată, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localității Satu Mare (GAZ penitenciar). Acesta era clasificat în regim semi-deschis. În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Satu Mare și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră. <<Menționăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani>>, se arăta în comunicatul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul purta: tricou roșu, blugi albaștri,teniși.

PresaSM a obținut imagini video cu fuga deținutului



3 Comments on "FOTOGALERIE. Cum a fost prins evadatul din Penitenciarul Satu Mare. Efort comun al forțelor de ordine"

  1. A fost prins de catre politistii din penitenciar si doar predat jandarmilor si politiei

    View Comment
  2. Polițistul care îl supraveghea va răspunde pentru neatenția sa?
    Cine va plăti munca depusă pentru prinderea acestui individ? EL?

    View Comment
  3. La cum arata polițistul… nu as crede că cei de la penitenciar l-au prins, ei l-au scapat cu toate că se cunoșteau antecedentele detinutului! La urma urmei conteaza ca a fost prins, cu toate că este f urat sa iti atribui meritele altora! Felicitări poliției române si polițiștilor care au facut filtre si au stat in soare pt identificarea ticalosului!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Județean de Jandarmi
FOTO. Sătmărean dispărut fără urmă! Poliția și familia vă cer ajutorul

Închide