FOTO/VIDEO. Mall-ul NEPI, aproape finalizat în exterior. Trei luni până la inaugurare

Constructorul mall-ului NEPI Rockcastle are în vedere să termine lucrările până în luna noiembrie, iar inaugurarea se va face la începutul lunii decembrie. Indiferent de condițiile meteo, muncitorii lucrează în ritm alert pentru a finaliza cât mai repede construcția. De altfel, Carrefour va deschide încă din luna noiembrie, în acest sens caută să angajeze 300 de persoane.

Deja se lucrează la amenajarea parcării, respectiv se finalizează lucrările exterioare la clădire.

PresaSM a intrat în posesia listei cu brand-urile care și-au confirmat prezența în viitorul Shopping City al celor de la Nepi Rockcastle. Astfel, vorbim într-o primă fază de următoarele certitudini: Carrefour, CCC, Cineplexx, Deichmann, Douglas, Hervis, Intersport, KFC, LC Waikiki, New Yorker, Orsay, Reserved and Smyk.

În completarea lucrărilor la construcția centrului comercial, NEPI își propune să realizeze și o serie de îmbunătățiri în infrastructură, prin construirea unui sens giratoriu, prin amenajarea a două străzi adiacente centrului comercial (strada Digului și strada Dunării), cât și printr-o contribuție la realizarea unei pasarele pietonale peste Someș, care va facilita tranziția între cele două părți ale orașului.

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Mall-ul NEPI, aproape finalizat în exterior. Trei luni până la inaugurare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre NEPI
OFICIAL. Primăria a câștigat la Tribunal! Nu s-a putut bloca mall-ul NEPI

Închide