FOTOGALERIE. Mega țeapă cu parcările din centrul Sătmarului. Cum sunt executați șoferii

Un sătmărean a descris cum a fost întâi țepuit și mai apoi executat de către anumiți angajați ai Serviciului Public pentru Siguranța Traficului Satu Mare. Acesta a povestit cum a plătit tichetul de parcare pentru o zi întreagă, ca mai apoi să i se spună că tichetul cumpărat de la automatul din ZONA CENTRALĂ nu este valabil pentru ZONA CENTRALĂ! Mai mult, l-au și amendat. Așa ceva.

”Hoție pe față la cei cu parcările în Satu Mare. În dimineața zilei de azi (26.06.2017, n.red.) am parcat mașina în față la Orange shop, ca orice bun contribuabil, am vrut să îmi iau un tichet de parcare. Pe aparat aveam 2 opțiuni: pe 30 min= 1 leu sau pe zi (10 ron). Am ales optiunea 2, pe zi. Cateva ore mai târziu îi vad pe băieți că îmi lasă o surpriză pe parbriz. Încerc să le explic că pe aparat scrie că este și opțiune pe zi,dar ei spun că nu îi pe zona asta (eu de unde trebuia să știu asta?) aparatul fiind în fața locului de parcare. După câteva minute de discuții, îmi spune să îl las în pace că îl enervez cu prostiile mele. Cum se poate ca pe aparatul din fața parcării să scrie un lucru și cei ce se ocupa de el să spună complet alceva? Cum se poate ca orice am face suntem furați pe față”, a scris sătmăreanul pe Facebook.

4 Comments on "FOTOGALERIE. Mega țeapă cu parcările din centrul Sătmarului. Cum sunt executați șoferii"

  1. Si TVA-ul se pare ca are ,,probleme”. Din cate stiu e de 19% iar 19% din 10 lei reprezinta 1,9 lei si nu 1,66. Exista vreo explicatie contabila la asta???

    View Comment
  2. Si inva ceva. daca-si lasa masina in mijlocu drumului cei de la ,,Siguranta traficului” nu-l amendau pentru ca siguranta traficului inseamna in Satu Mare parcarea in loc amenajat fara sa platesti. daca parchezi in loc neamenajat, chiar daca periclitezi siguranta traficului nu te amendeaza (cei de la Siguranta Traficului SM) pentru ca nu e de competenta lor. Am patit-o personal: am fost amendat si roata blocata pentru ca n-am platit parcarea si cand am intrebat de ce nu blocheaza masinile lasate pe carosabil unde nu era parcare amenajata (deci cu plata) m-i s-a raspuns ca acolo nu e de competenta lor; deci…

    View Comment
  3. Daca tichetul e pe o zi, si l-a cumparat la ora 8:02, atunci de ce sfarsitul e la ora 13:02? Programul e pana la 5, nu?

    View Comment
  4. Silaghi Felicia Lucia | iunie 28, 2017 at 22:19 |

    Fara cuvinte..oare in tara asta va mai fi respectat cetateanul de rand corect?!Cred ca e loc numai ptr smecheri si smecherii asa cum bine se vede in articol si bonul eliberat de aparat.E tara nimanui aceasta..iar noi poporul de asemeni.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Poliția Locală
saracie lucie în județul satu mare
O tânără a fost înșelată de escroci în plină zi în Satu Mare. Când s-a prins a fost prea târziu

Închide