FOTOGALERIE. Se pregătește intervenția finală la Moftin! Se injectează nămol în sonda de gaze

După 18 zile de foc, eforturile pompierilor militari prind contur. Zona sondei este total eliberată și pregătită pentru intervenție. În cursul zilei de miercuri, 3 ianuarie a.c., pe platforma improvizată de la Moftinu au ajuns o parte din rezervoarele în care va fi preparat nămolul de sondă ce va fi injectat în sonda de la Moftinu Mare, în vederea opririi flăcărilor și a eliberării de gaze.

Înainte de această operațiune însă, sondorii canadieni, la adăpostul unei cuști de aluminiu și protejați de pompierii militari vor avea de desfășurat o operațiune dificilă: aceea de a tăia capul sondei și de a-l înlocui cu unul nou, prevăzut cu un dispozitiv special denumit Blowout Preventer (BOP). Acesta este o valvă care poate fi închisă în cazul forării în zone cu presiuni mari ale gazelor sau fluidelor. De altfel, BOP este un echipament standard pentru sondele de orice tip, conform articolelor de specialitate.

Contactat telefonic, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonelul Daniel Dragne – cel sub comanda căruia acționează din 18 decembrie 2017 forțele de la Moftinu Mare, a confirmat pentru Agenda Pompierului că în zilele următoare este de sperat ca sondorii canadieni să reușească să capteze sonda. Dragne a confirmat că în prezent capul sondei este eliberat, suprastructura metalică fiind îndepărtată. În zilele următoare, sondorii canadieni vor efectua operațiunile necesare pentru închiderea sondei.

Ce spun POMPIERII: ”A fost eliberat întregul perimetru de materialele care împiedicau accesul forțelor de intervenție și a fost extrasă din focar suprastructura metalică, astfel încât să fie asigurat accesul la capul sondei. Aceste condiții fiind create, echipa de sondori a evaluat situația în vederea stabilirii strategiei de captare eficientă și sigure a gazului.

Pe parcursul celei de-a optsprezecea zi de la izbucnirea incendiului, cu ajutorul echipamentelor speciale aduse pe amplasament, sub protecția oferită de pompierii millitari, s-a reușit tăierea capului sondei, în vederea înlocuirii acestuia cu altul nou. După finalizarea acestei operațiuni, se va putea trece la acțiunea de închidere a sondei”.



Fii primul care comentează! despre "FOTOGALERIE. Se pregătește intervenția finală la Moftin! Se injectează nămol în sonda de gaze"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre pompieri
Depozit incendiat în mod intenționat în Oaș. Polițiștii au deschis un dosar penal

Închide