Din păcate constat că ambele formațiuni de poliție, atât cea …

Comment on FOTOGALERIE. Șofer mort de beat prins la volan în Satu Mare. Alcoolemie enormă by Unu’.

din păcate constat că ambele formațiuni de poliție, atât cea de la municipiu cât și cea de la județ, duc o amplă vânătoare de vitezomani, cu toate că din această cauză sunt mai puține accidente cu pierderi de vieți omenești, față de neacordările de prioritate!
Conform celo de mai sus aproape 60% (pol. municipală) respectiv 66,67% (pol. județeană) dintre sancțiuni au fost la regimul vitezei, în condițiile în care în ultima perioadă accidente cu victime din cauza vitezei au fost puține, pe când accidente din cauza neacordării de prioritate pietonilor aflați în treversare pe trecerile de pietoni marcate și semnalizate corespunzător au fost foarte multe!
De asemeni, lipsesc cu desăvârșire sancțiunile apolicate șoferilor pentru ocuparea cu mașini a trotuarelo și pentru bicicliști care circulă pe trotuare și trec strada pe trecerile de pietoni!
Despre prevenție … nici vorbă, doar “strângere de fonduri”!

Recent Comments by Unu\’

FOTO. Taximetriști cu handicap sau nesimțiți?! Amenință persoanele cu dizabilități pentru locuri de parcare
Daaa! E plin orașul de “handicapați” mintal!
Ocupă locurile persoanelor cu dizabilități la toate magazinele, dar taximetriștii (majoritatea, respect delor care nu o fac) sunt z(m)eii orașului!
Dar mă întreb totuși, oare unde este POLIȚIA rutieră, că de “profesionalismul” gardienilor publici ne-am l[murit!


FOTO. Măsuri urgente pe B-dul Cloșca, după ce o mamă și o fiică au fost lovite de o mașină
Fain sensul giratoriu, dar nu văd nici urmă de trecere de pietoni!
Pietonii sunt iar lăsați la voia întâmplării??


FOTO/VIDEO. Spălătoria auto completă din Satu Mare! Toate serviciile într-un singur loc (P)
Pfoai câte autovehicule staționează în loc interzis!!!
Poliția ce face?!?


FOTO. Cel mai mare magazin din mall-ul NEPI se deschide vineri! Reserved, la Satu Mare!
Pfoai, numa’ pentru blondina aia faină o să merg, măcar odată 😉


VIDEO. Un român și-a distrus mașina cu ranga, live pe Facebook. Ce l-a determinat să facă acest gest
Prostia întruchipată!
A crezut că și autoritățile italiene sunt precum cele autohtone …


Citește articolul precedent:
FOTO/VIDEO. Restaurantul din Satu Mare la care a ”înfulecat” celebrul Mircea Bravo

Închide