FOTOGALERIE. Tânără abandonată, fotograf de succes! A învins destinul

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Budapesta a organizat, în perioada 31 august-15 septembrie, concursul internaţional intitulat:” Sunet şi imagine FOTO 2018”. La acest concurs inedit au participat tineri talentaţi din cele 18 Centre existente în subordinea DGASPC Budapesta şi 3 Direcţii din străinătate.

Din cele 100 de lucrări trimise pentru concurs, juriul a selectat 38 de fotografii cu fundalul muzical aferent, iar în urma jurizării au fost premiaţi 10 participanţi.

Concursul de fotografie sunet şi imagine s-a desfăşurat pe două grupe de vârstă, sub 18 ani şi peste 18 ani. Proiectele au constat din montaje artistice realizate de concurenţi, în care fotografiile purtătoare de diferite mesaje au fost însoţite de un fundal muzical adecvat.

Menţionăm faptul că din juriu a făcut parte şi fotograful Haris Laszlo- membru al Secţiei de Film şi Fotografie din cadrul Academiei Maghiare de Arte din Ungaria, care a jurizat în mod special relaţia existentă între muzică şi imagine. Juriul a mai analizat compoziţia imaginii, mesajul puterii sale de mediere, expresia exprimării de sine şi inteligenţa lucrărilor intrate în concurs.

Tinerii talentaţi de la DGASPC Satu Mare au obţinut premii importante la acest concurs internaţional de la Budapesta. Premiul special al juriului a fost câştigat de Balazs Pamela (16 ani) cu lucrarea: „Andre Rieu – Silence”.

La categoria sub 18 ani au fost selectate proiectele, pentru expoziţia galeriei ART BRUT din Budapesta, care vor putea fi vizionate în zilele de 4 şi 25 octombrie 2018, următorilor tineri talentaţi de la DGAPSC Satu Mare: Balazs Pamela (16 ani) : „Andre Rieu – Silence”, locul întâi; Lingurar Călin (15 ani): „Pessimist – Another Day In Mania”, locul 13; Raita Jazmina (15 ani): „James Arthur – Impossible”, locul 21; Santa Florica (17 ani): „Gheorghe Zamfir – Einsamer Hirte”, locul 22; Vadasz David (17 ani): „Bucovina – Spune tu,vânt” – locul 26.

Fii primul care comentează! despre "FOTOGALERIE. Tânără abandonată, fotograf de succes! A învins destinul"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Mii de bugetari din județ rămân fără salarii. Se pregătește un miting la București

Închide