FOTOGALERIE. Traficant arestat de DIICOT în parcarea mall-ului NEPI Satu Mare

Polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), alături de specialiștii de la Direcția de Operațiuni Speciale (DOS), au descins astăzi, în jurul orei 15.00, în parcarea supraterană a mall-ului Shopping City al celor de la NEPI, situat pe Drumul Careiului.

Potrivit informațiilor PresaSM, se pare că este vorba despre anihilarea unei rețele de traficanți de substanțe stupefiante. În parcarea mall-ului a fost reținut un individ, la fața locului având loc și perchezițiile de rigoare.

Se pare că au mai avut loc descinderi și la alte adrese din municipiul Satu Mare.


UPDATE:

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus joi reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului V.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri de mare risc.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul V.L. a comercializat pe raza județului Satu Mare droguri de mare risc, respectiv MDMA, contra sumei de 20 lei/comprimat, drogurile fiind cumpărate din Olanda.

La data de data de 16.10.2019 și 17.10.2019 inculpatul a vândut cantitatea de 61 comprimate MDMA, de culoare roz, în formă dreptunghiulară, inscripționate, iar pe revers având ca logo un taur.

La data de 18.10.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca au organizat o acțiune de prindere în flagrant pe raza municipiului Satu Mare, în momentul în care inculpatul V.L. intenționa sa vândă, contra sumei de 4.000 de lei, cantitatea de 100 de comprimate de ecstasy.

În urma a două percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului Satu Mare au fost ridicate în vederea confiscării alte 640 de comprimate de MDMA. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Perchezițiile domiciliare s-au realizat şi cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

”Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție”, spun procurorii DIICOT.

3 Comments on "FOTOGALERIE. Traficant arestat de DIICOT în parcarea mall-ului NEPI Satu Mare"

  1. Frt bine eu tot ce gaseam la ei le dadeam sa manance

    View Comment
  2. De ce le blurati fetele? Ar trebui sa stim cine sunt pentru a ne putea feri copii de anturajul lor

    View Comment
  3. @Nae, sunt foarte mulți care vănd, inclusiv în școli.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre DIICOT, droguri
FOTO/VIDEO. Cultură de cannabis, pe maul râului. Prelucrarea, în sufragerie

Închide