FOTOGALERIE. Biciclist rănit pe DN 19, într-un accident nefericit

Accident pe Drumul Național 19 din județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 12.40, în localitatea Decebal.

Potrivit primelor informații obținute de reporterii PresaSM, un tânăr, în vârstă de circa 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism AUDI, circula de pe drumul secundar, iar la intrarea pe drumul principal – DN 19 – a încercat să facă loc unui biciclist, care încerca să coboare de pe drumul principal pe cel secundar.

Victima este nimeni altul decât propriul tată, care a căzut și s-a rănit. Se pare că biciclistului i s-ar fi făcut rău, acesta fiind și motivul pentru care s-a oprit fără să vrea în mașina fiului, fiind un accident nefericit. Un echipaj medical de prim-ajutor a preluat victima în stare stabilă și a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.

În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei. Dacă victima va avea nevoie de zile de îngrijiri medicale, în cauză se va deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Fii primul care comentează! despre "FOTOGALERIE. Biciclist rănit pe DN 19, într-un accident nefericit"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident, biciclist
FOTO. Accident în sensul giratoriu de pe Drumul Careiului. ”Discuții” în trafic

Închide