FOTOPLAN. Se anunță un nou ansamblu de locuințe, lângă Kaufland-ul de pe Botizului

sursa: arhivă

Un nou ansamblu de locuințe va fi construit pe strada Ialomiței, în apropierea magazinului Kaufland de pe drumul Botizului. Potrivit proiectului, este vorba despre trei blocuri cu câte trei etaje. 

Dezbaterea publică pentru noua investiție imobiliară este programată pentru data de 10 ianuarie. Investitorii își doresc realizarea pe strada Ialomiței, în vecinătatea magazinului Kaufland de pe drumul Botizului, a unui ansamblu rezidențial cu regimul de înălțime S+P+3E. Este vorba despre trei blocuri care vor oferi aproximativ 42 de apartamente.

“Pe str. Ialomiței în prezent este zonă de locuit cu funcțiuni complementare precum și instituții și servicii. Din punct de vedere al integrării în zonă, investiția propusă nu va afecta zona propusă, ci din contră va întregi fondul construit existent. Prin realizarea investiției consecințele economice și sociale vor crește realizânduse investiții profitabile și creșterea numârului de locuri de muncă. Toate categoriile de costuri pentru implementarea și realizarea construcției vor fi suportate de către beneficiar împreună cu investitorii privați”, se arată în memoriul depus autorităților locale.

Iar proiectul imobiliar de pe Ialomiței nu este singurul care promite să transforme o zonă veche a orașului. Un alt investitor se pregătește să construiască câteva sute de noi apartamente în spatele unui alt magazin Kaufland, pe drumul Careiului.


FOTO. Un nou cartier pe Drumul Careiului. Proiectul e în linie dreaptă


Și zona de lângă noile galerii comerciale Auchan va fi revitalizată, au promis investitorii de la Ceetrus, care doresc să ridice acolo mai multe locuințe moderne, după modelul implementat și în alte mari municipii din țară.


FOTO. Cum ar putea arăta cartierul Ceetrus Satu Mare. Design modern și accent pe spații verzi


Pe lângă proiectele mari de investiții, sunt și proiecte mai mici care vor duce la creșterea fondului locativ al municipiului Satu Mare. Pe terenul viran de 8.000 de metri pătrați de la capătul cartierului Micro 17, pe strada Jublieului, urmează să fie construite 11 blocuri, cu spații comerciale la parter, loc de joacă și spații verzi.

Citește și:

FOTOPLAN. Apare un nou ”cartier” de locuințe, cu 11 blocuri, în Satu Mare (Micro 17)

FOTO. Bloc ridicat de soția prefectului Bud, în Micro 17. Cât costă apartamentele

FOTO. Ceetrus se grăbește să construiască un cartier pe Drumul Careiului, lângă Auchan

Fii primul care comentează! despre "FOTOPLAN. Se anunță un nou ansamblu de locuințe, lângă Kaufland-ul de pe Botizului"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre drumul Botizului, imobiliar, Kaufland
FOTO. Un nou cartier pe Drumul Careiului. Proiectul e în linie dreaptă

Închide