FOTO/VIDEO. Accident mortal pe DN1C, între SM-BM. Bărbat decedat, o femeie, în stop cardio-respirator

Un bărbat, în vârstă de circa 60 de ani, a decedat, iar o femeie, în vârstă de circa 55 de ani, este în stop cardio-respirator, fiind resuscitată de către paramedici, potrivit informațiilor PresaSM. Un alt pacient a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în stare gravă.

Este vorba despre un accident foarte grav care s-a produs astăzi, în jurul orei 15.30, pe Drumul Național 1C, în localitatea Săbișa, la câțiva kilometri de limita dintre județele Maramureș și Satu Mare.

Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism înmatriculat în Maramureș ar fi făcut stop cardio-respirator în timp ce conducea, a pierdut controlul volanului, ajungând cu mașina pe contrasens, izbindu-se frontal de o mașină, în care se aflau doi cetățeni maghiari.

Șoferul din Maramureș a decedat, iar cetățenii maghiari au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe.

Cert este faptul că Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Serviciul Județean de Ambulanță au trimis mai multe echipaje medicale de prim-ajutor și o unitate de descarcerare.

Traficul rutier este restricționat în zonă. Polițiștii au deschis deja o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Știre în curs de actualizare…

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Accident mortal pe DN1C, între SM-BM. Bărbat decedat, o femeie, în stop cardio-respirator"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident mortal
FOTO/VIDEO. Cântăreața care a decedat pe drumul dintre BM-SM, condusă pe ultimul drum

Închide