FOTO/VIDEO. Bărbat găsit inconștient pe șosea. A intervenit Poliția și Ambulanța

Bărbat găsit inconștient pe o șosea din comuna Botiz. Mai exact, pe strada Șiru Mare, așa-zisa centură care duce spre municipiul Satu Mare. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, care se pare că și-ar fi pierdut conștiința în urma unei crize de epilepsie, combinat cu un presupus consum excesiv de alcool.

Doar un noroc a făcut ca nicio mașină să nu dea peste bărbat. De altfel, primii oameni care l-au găsit au crezut că bărbatul a fost lovit de vreo mașină. După ce s-au apropiat au observat că acesta își revenise puțin și au chemat ambulanța.

În cădere, bărbatul a suferit mai multe escoriații, dar se pare că este în afara oricărui pericol. Victima a fost preluată de către un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut întregul incident.



Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Bărbat găsit inconștient pe șosea. A intervenit Poliția și Ambulanța"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
FOTO. Polițist sătmărean premiat pentru fapte de eroism! A salvat viața unui bărbat

Închide